Dr. Cauni: Când boala devine foarte severă, o serie de pacienți recunosc că, de fapt, nu au fost vaccinați

0
317

Dr. Victor Cauni, managerul Spitalului Clinic Colentina, a declarat că atunci când boala COVID-19 devine foarte severă, o serie de pacienți recunosc că, de fapt, nu au fost vaccinați.

Managerul Spitalului Colentina a mai spus că acești pacienți recunosc că sunt nevaccinați atunci când sunt aproape de intubare.

„Când suferința este maximă, atunci pacientul, la întrebările repetate ale medicului: v-ați vaccinat?, recunoaște și probabil – sau cel puțin sper – să regrete. Am avut de curând un caz de pacient tânăr, care la plecare a promis că atunci când va trebui se va vaccina în realitate”, a spus Victor Cauni, la un post de televiziune.

În ceea ce privește numărul persoanelor vaccinate „la chiuvetă” pe care medicul le-a întâlnit, acesta a spus că „nu sunt majoritari, dar au fost de ordinul zecilor, în mai multe luni, în valul 4”.

„Ne-am dat noi seama și colegii mei de la pneumologie, de la ATI, și-au dat seama când pacientul nu este vaccinat. Pentru că în marea majoritate a cazurilor, pacienții vaccianți nu fac forme severe și atunci când ai în ATI sau în pneumologie pacient vaccinat, cu forme extrem de severe, prima dată noi am învățat să ne punem întrebarea dacă a fost vaccinat la chiuvetă”, a declarat dr. Victor Cauni.

Articolul precedentJurma: Odată cu abandonarea certificatului verde a fost abandonată și campania de vaccinare anti-COVID
Articolul următorGCS: 931 cazuri zilnice de persoane infectate și 97 de decese