Dr. Adrian Wiener: România a înregistrat o mortalitate de șase ori mai mare decât media lumii

0
103
Sursa foto: Facebook Adrian Wiener

Dr. Adrian Wiener, vicepreședinte Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, a declarat, referitor la pandemia de COVID-19, că România trece printr-o catastrofă umanitară, în ultimele 24 de ore înregistrându-se o mortalitate peste dublul Europei și de șase ori mai mare decât media lumii.

Potrivit dr.Adrian Wiener, cu 10.000 de persoane internate în spital, dintre care 300 de copii, cu peste 1.000 de oameni „cu formă severă sau critică de boală ce luptă pentru fiecare respirație pe un pat de ATI”, din totalul deceselor raportate ieri în lume, 5% sunt români, iar 11,5% din decesele Europei sunt în România.

Vicepreședintele Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților a spus că majoritatea „covârșitoare” a acestor decese erau evitabile prin vaccinare și prin măsuri de protecție.

„Evoluția catastrofei în desfășurare depinde, pe termen scurt, de responsabilitatea fiecăruia dintre noi, mai puțin de decidenți. Dacă alegem sau nu să fim parte a efortului de diminuare a transmiterii comunitare; dacă alegem să purtăm mască, să evităm deplasările neesențiale, să ne vaccinăm- dacă nu am făcut-o încă. De cum reușim să avem grijă unii de alții. Decizia fiecăruia dintre noi și a noastră ca și comunitate poate avea impact asupra numărului de decese, asupra încărcării secțiilor de ATI, asupra suferinței de nedescris din spitale”, a scris dr. Adrian Wiener, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Articolul precedentCseke Attila, despre numărul actual al paturilor ATI pentru bolnavii COVID: S-ar putea să nu ne ajungă
Articolul următorO decizie referitoare la autorizarea dozei de supra-rapel a vaccinului Pfizer va fi luată luni de către EMA