MS: Dotările minime ale cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical

0
131

Ministerul Sănătății a publicat în transparență decizională un proiect de Ordin pentru aprobarea normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical.

”Prin prezentul proiect de ordin se urmărește reglementarea într-un mod unitar a dispozițiilor privind criteriile și standardele de funcționare și dotare minimă obligatorie a cabinetelor de practică independentă a activităților conexe actului medical și pentru asigurarea monitorizării, controlului și evidenței cabinetelor de practică pentru activitățile conexe actului medical”, potrivit referatului de aprobare a proiectului.

Noul ordin urmează să înlocuiască ordinul ministrului Sănătății nr. 646/2019, privind aprobarea documentaţiei pentru înfiinţarea şi înregistrarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical.

Normele sunt aplicabile următoarelor activități conexe actului medical: tehnica dentară, biologie medicală, biochimie medicală, chimie medicală, fizică medicală, fizioterapie, psihologie medicală, logopedie, sociologie medicală, optometrie medicală, optică medicala, protezare ortopedică și protezare auditivă.

Potrivit proiectului de act normativ, exercitarea în regim independent a activităților conexe actului medical se face în conformitate cu regulile de bună practică profesională, respectiv conform ghidurilor de practică, recomandărilor de îmbunătățire a calității serviciilor, a standardelor de calitate a serviciilor profesionale.

”Persoanele autorizate de Ministerul Sănătăţii să exercite în mod independent activități conexe actului medical sunt obligate să presteze serviciile conexe actului medical în strictă concordanţă cu prescripţiile medicale ale medicului curant, cu nevoile medico-psiho-sociale ale beneficiarilor şi cu normele legale în vigoare. Cabinetele de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical au obligația de a ține evidența activităților conexe actului actului medical furnizate”, prevede proiectul de ordin.

Dotări minime ale cabinetelor

Principalele noutăți privesc reglementarea dotărilor minime ale cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical, în funcție de specificul acestora.

Astfel, un cabinet de fizioterapie va trebui să dispună de o sală de fizioterapie, cu următoarele condiții de spațiu:

  • suprafața utilă a sălii va asigura cel puțin 4,5 – 5 mp pentru fiecare pacient;
  • sala va avea aerisire naturală directă, cât mai eficientă;
  • pardoseală caldă (parchet sau scândură) sau mochetă pe beton cu strat amortizor;
  • cabină de duș (cu apă caldă permanentă) și WC;
  • spațiu separat pentru dezbrăcat-îmbrăcat.

Dotările minime specifice ale cabinetului vor cuprinde 1 spalier, 2 saltele, 1 oglindă de perete, 1 masă kineto simplă, 1 bancă, 2 instalații-montaje scripete cu contragreutăți, greutăți de diverse mărimi, bastoane, arcuri, cordoane elastice, minimum 3 – 4 dispozitive pentru recuperare funcțională din grupa “dispozitive ajutătoare” (de exemplu: pedalier, planșetă basculantă, giroplan, levier pentru cvadriceps, roată și scăriță pentru umăr, placă canadiană, placă pentru abilitățile mâinii etc.) și cântar pentru persoane.

De asemenea cabinetul trebuie să aibă o trusă de urgență standard.

Cabinetul de optică medicală trebuie să aibă în dotare:

  • optotip de distanță și aproape;
  • cutie cu lentile de probă;
  • biomicroscop;
  • aplanotonometru (sau alte aparate pentru măsurarea presiunii intraoculare)
  • oftalmoscop direct;
  • lentila Volk de 90 D;
  • autorefractometru.

Pentru un cabinet de tehnică dentară, dotarea este în funcție de tipul de lucrări dentare executate și include scanner optic, sistem computerizat dotat cu softuri pentru construcție, modelare și frezare, aparat de frezaj și aparat pentru sinterizare.

Proiectul de Ordin poate fi consultat AICI

 

Articolul precedentSUA: Vaccinul anti-COVID-19 Novavax, autorizat de FDA
Articolul următorMinisterul Sănătății: Un nou caz de variola maimuței, diagnosticat în România