Dotari de peste doua milioane de euro in cabinetele medicalescolare din Bucuresti; noi cabinete infiintate inscoli

0
51

Tot mai multe unitati scolare se alatura programului derulat de Primaria Capitalei prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti (ASSMB) de modernizare a cabinetelor stomatologice.

Doar in acest an scolar au fost infiintate sapte cabinete noi, care au fost dotate cu unituri de ultima generatie. Este vorba despre Liceul Greco Catolic „Timotei Cipariu” din sectorul 1, Școala Gimnaziala Nr. 64 „Ferdinand I” din sectorul 2, Școala Gimnaziala Nr. 55, Liceul Teoretic „Al. I. Cuza” si Școala Gimnaziala Nr. 89 „Nicolae Labis” din sectorul 3, Școala Gimnaziala Nr. 99 din sectorul 4, Liceul Teoretic „Ștefan Odobleja„ din sectorul 5.

Peste doua milioane de euro au fost investiti in cabinetele de medicina scolara si stomatologice din Bucuresti.

Numai pentru cabinetele stomatologice, in perioada 2017-2019, au fost achizitionate 74 de unituri noi, in valoare de 3,1 milioane de lei (700.000 de euro) si sterilizatoare in valoare de 863.725 de lei (190.000 de euro). Dotarile reprezinta: aparatura medicala noua, obiecte de inventar, medicamente, dezinfectanti, consumabile pentru sterilizare, materiale sanitare, materiale pentru curatenie, dar si alte materiale necesare.

in acelasi timp a crescut si calitatea actului medical prin atragerea unui numar mai mare de cadre medicale: cu 30% mai multe astazi fata de anul 2016. Astfel, numarul de medici si asistente din cabinetele stomatologice a crescut in acest interval de la 227 la 295, iar angajarile continua, in prezent fiind in desfasurare mai multe concursuri, anunta reprezentantii primariei.

Numarul consultatiilor si tratamentelor stomatologice gratuite a inregistrat o crestere sporita, in doar trei luni de la inceperea anului scolar fiind efectuate 210.325 de consultatii si tratamente, fata de 277.288 cate s-au efectuat in tot anul scolar trecut.

Una dintre prioritati a fost prevenirea afectiunilor stomatologice prin procedeul de sigilare a molarului de sase ani. Masura s-a bucurat de un real succes, in doar doua luni de la lansarea campaniei fiind realizate 2.457 de sigilari, pentru 1.072 de copii.

Prescolarii, elevii, liceenii si studentii din sistemul de invatamant de stat beneficiaza in Capitala de 441 de cabinete de medicina generala si 157 de cabinete stomatologice scolare si universitare, in care Primaria Capitalei investeste constant.

 

Articolul precedentDr. Radu Țincu despre pericolul folosirii instalatiilor improvizate de incalzire
Articolul următorSarbatorile, perioada dificila pentru persoanele cu dementa. Ce sfaturi au specialistii