Doi români au beneficiat de transplant renal de la un donator din Bulgaria

0
182

Reprezentanții Agenției Naționale de Transplant (ANT) au anunțat că alţi doi români au fost salvaţi prin transplant datorită acordului de colaborare dintre Agenția Națională de Transplant şi Agenția Executivă de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria.

Astfel, un tânăr de 18 ani şi un alt pacient de 59 de ani au primit transplant renal datorită generozităţii unei familii din Bulgaria.

„Mulţumită gestului plin de umanitate al familiei unui donator aflat în moarte cerebrală la UniHospital, Panagyurishte – Bulgaria, şi eforturilor susţinute ale echipelor medicale din cele două ţări, viaţa a fost predată, precum o ştafetă, de la un cetăţean bulgar către doi români. Când vorbim de a salva o viaţă, nu există graniţe sau constrângeri de naţionalitate, iar transplantul este activitatea care ne demonstrează cel mai bine acest deziderat”, după cum au anunțat reprezentanții ANT.

La rândul său, dr. Guenadiy Vatachki, consilier ANT, medic specialist chirurgie IC Fundeni a mulțumit familiei donatorului.

„Mulțumim cu profund respect și recunoștință în primul rând familiei donatorului pentru gestul făcut, precum și echipei medicale de la UniHospital, Panagyurishte, şi colectivului Agenției Executive de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria pentru efortul deosebit depus în realizarea acestei misiuni salvatoare de vieți şi pentru colaborarea extraordinară pe care am avut-o. De asemenea, mulţumim Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov pentru sprijinul promt acordat în transportul echipelor de prelevare şi organelor”, a afirmat dr. Guenadiy Vatachki.

Potrivit acestuia, echipa de chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni, formată din Dr. Vlad Olaru şi Dr. Lucas Discălicău, s-a deplasat, pe 23 noimebrie, la UniHospital, Panagyurishte, pentru prelevarea rinichilor de la un donator bulgar aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a fost de acord cu donarea de organe. Astfel, la Centrul de Transplant Renal al IC Fundeni, alţi doi pacienţi, de 18 ani şi, respectiv, de 59 ani, au fost salvaţi în urma intervenţiilor de transplant renal realizate cu succes de echipele de chirurgi conduse de Dr.Cătălin Baston şi Dr. Costin Gîngu.

Articolul precedentProf. dr. Rafila: Noua variantă are mutații multiple. Se pare că se transmite mult mai ușor
Articolul următorColegiul Psihologilor a finalizat aplicația pentru înscrierea în Programul „Din grijă pentru copii”