Diagnosticarea infecției cu noul coronavirus SARS-CoV-2 se poate realiza, în prezent, prin două metode: test rapid sau test de diagnosticare moleculară. Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, a explicat pentru Sănătatea.TV și Ro Health Review diferențele dintre cele două tipuri de teste.

 

Ce înseamnă testul rapid?

 

Testul rapid pune în evidență efectul la nivelul sistemului imun pe care îl are contactul virusului cu organismul. Mai exact, pune în evidență anticorpii de tip IgG și IgM.

Aceste proteine indică dacă sistemul imunitar al unei persoane a răspuns sau nu la o infecție cu noul coronavirus.

 

Cum se face testul rapid?

 

Testul rapid se face folosind sânge, iar rezultatele sunt gata în câteva minute. Aceasta îl face să fie ușor de utilizat, iar personalul necesar necesită o pregătire și dotări minime. Poate fi făcut inclusiv în locuințele suspecților. Însă poate fi făcut, cel mai devreme, atunci când pacientul are deja simptomatologie, pentru ca rezultatele să fie de încredere.

 

Limitările testului rapid

 

Testele realizate arată că testul rapid poate oferi rezultate fals pozitive sau fals negative. Potrivit studiilor, motivele pentru rezultatele fals negative pot fi, în primul rând, legate de concentrații scăzute de anticorpi. Când nivelurile de anticorpi IgM și IgG sunt sub limita de detecție, rezultatul va fi negativ.

Un alt motiv pentru rezultate fals negative poate ține de specificul răspunsului imunitar al fiecărui pacient în parte.

În al treilea rând, anticorpii IgM vor scăderea și dispărea după două săptămâni. În unele cazuri, este greu de știut exact când a fost infectat un pacient sau cât timp a fost infectat. Deci, în momentul testului, nivelul IgM poate fi sub cel detectabil de test.

Posibilele reacții încrucișate cu alte tipuri de coronavirusuri sau cu virusuri gripale nu au fost studiate deocamdată.

 

Ce înseamnă testul de diagnosticare moleculară?

 

Testul de diagnosticare moleculară pune în evidență ARN-ul viral, adică prezența virusului în organism.

Conform ghidului elaborat de Organizația Mondială a Sănătății, se recomandă prelevarea de probe respiratorii superioare (exsudat nazal sau faringian), preferabil împreună cu sânge și probe respiratorii inferioare (spută sau lavaj bronhoalveolar – în cazul formelor grave de boală).

 

Cum se face testul de diagnosticare moleculară?

 

După recoltarea probei, aceasta se introduce într-un flacon steril și trimisă unui laborator care are acces la kit-ul de testare. Acolo, specialiștii folosesc o procedură numită RT-PCR (reacție de polimerizare în lanț) pentru a pune în evidență prezența virusului.

În prezent, testele de diagnosticare moleculară se pot efectua în șapte centre de boli infecțioase din țară: București – la spitalele Victor Babeș și Matei Balș -, Cluj Napoca, Iași, Timișoara, Constanța și Craiova.

Proba se consideră pozitivă dacă se detectează două fragmente genetice specifice coronavirusurilor, dintre care unul specific SARS-CoV-2.

La fel cum fiecare specie are un cod genetic unic, fiecare virus are un cod genetic singular. Detectarea virusului se realizează prin generarea de copii multiple ale secvențelor genice analizate, după mai multe cicluri de amplificare in situ.

Practic, testul permite eventuala prezență a ARN-ului SARS-CoV2 în proba prelevată.

 

Limitările testului de diagnosticare moleculară

 

Testul de diagnosticare moleculară poate fi realizat numai de personal specializat, care să aibă training în manevrarea produsului și aparaturii necesare.

Obținerea rezultatelor poate dura până la câteva zile.