Cum protejam spatele copiilor: care sunt posturile corecte si mobilierul adecvat pentru buna dezvoltare a coloanei vertebrale

0
6

Aparitia problemelor de spate ale copiilor poate fi evitata daca parintii mobileaza camera copiilor cu un birou si un scaun corespunzatoare si daca le reamintesc mereu sa stea drepti, cu umerii trasi in spate, spune conf. dr. Alexandru Ulici, managerul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, specialist in ortopedie pediatrica.

„Copilul trebuie sa stea drept, umerii trasi un pic inapoi si trebuie sa stea drept si atunci cand sta in picioare si atunci cand merge, dar si atunci cand sta in sezut, iar pentru statul in sezut e o problema din ce in ce mai mare mobilierul care face parte din viata copilului o perioada foarte lunga de timp. Ganditi-va mobilier de invatat la scoala, mobilier de invatat acasa. Este imposibil sa isi faca temele altfel decat la un birou. Sunt putini cei care incearca sa invete in pat si asta este mult mai rau”, spune managerul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.

in acest context, conf. dr. Alexandru Ulici a mentionat ca ar fi foarte bine daca in scoli s-ar utiliza din nou mobilierul cu spatar si cu un plan inclinat pentru scris.

„Recomandarea noastra este sa reusim sa ne intoarcem cumva pe cat posibil la mobilierul vechi din scoli, cele cu un oarecare spatar si cu un plan inclinat pentru scris-genul pupitrului. Pentru ca mobilierul care exista azi in scoli este absolut inadecvat si asociatia de parinti ar trebui sa ia atitudine. Ar trebui schimbat tot mobilierul din scoli”, a afimat conf. dr. Alexandru Ulici.

in ceea ce priveste mobilierul de studiu din camera copiilor, acesta spune ca este recomandat ca scaunul sa aiba un spatar inalt, iar planul pentru scris sa fie inclinat.

„Trebuie sa fie scaun cu spatar inalt, nu neaparat directoral, dar un scaun cu un spatar mai inalt si foarte usor se poate face un plan inclinat pentru scris, un placaj obisnuit cu doua picioruse in capete ca sa ridice un pic planul scrisului, astfel incat copilul sa poata sta drept”, a explicat conf. dr. Alexandru Ulici.

Potrivit managerului Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, daca in ciuda tuturor acestor recomandari copiii continua sa aibe o pozitie vicioasa a spatelui, parintii ar putea incerca sa ii duca la sedinte de kinetoterapie.

Articolul precedentSpecialist: „La nivelul coloanei vertebrale putem vorbi de o noua patologie generata de telefonul mobil si tableta”
Articolul următorOMS avertizeaza: Numarul de persoane afectate de dementa se va tripla in urmatorii 30 de ani