Cseke Attila a discutat cu Stella Kyriakides, despre problemele din secţiile ATI din România

0
73

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a avut o convorbire telefonică, joi, cu Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, oficialul CE oferind sprijinul Comisiei pentru sistemul sanitar din ţara noastră.

Potrivit Ministerului Sănătății, cei doi oficiali au discutat subiecte de interes pentru consolidarea răspunsului şi rezilienţei UE la criza sanitară determinată de pandemia COVID-19.

„Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, a oferit sprijinul Comisiei Europene pentru sistemul sanitar românesc”, precizează sursa citată.

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a informat comisarul european despre situaţia epidemiologică la nivel naţional, dar şi despre problemele existente în aprovizionarea cu medicamente a spitalelor şi în creşterea capacităţii necesare asigurării asistenţei medicale în secţiile ATI pentru pacienţii cu SARS-CoV-2.

Articolul precedentCinci pacienţi COVID, în stare gravă, transportaţi cu o aeronavă militară la Oradea
Articolul următorConferința tehnică-dezbatere ”Șase ani de la Colectiv. Istorie sau Viitor?”: Ce am învățat?