Cinci pacienţi COVID, în stare gravă, transportaţi cu o aeronavă militară la Oradea

0
320

O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează, joi, o misiune de transport umanitar, pe ruta Bucureşti – Oradea, a cinci pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă.

Potrivit MApN, echipa medicală care monitorizează pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD, iar transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport s-a realizat cu ambulanţe ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Aeronava militară a decolat din Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 17.00.

Transportul are loc în contextul în care primii pacienţi din România, infectaţi cu SARS-CoV-2, aflaţi în stare critică, sunt transferaţi joi în Ungaria.

Conform Ministerului Sănătăţii (MS), este vorba despre zece pacienţi, opt dintre aceştia au fost internaţi în UPU din unităţi sanitare din Bucureşti şi doi din Timişoara, aflaţi în stare stabilă, care sunt transportabili şi necesită asistenţă medicală de specialitate într-o secţie de anestezie-terapie intensivă.

MS a precizat că din cei zece bolnavi cinci vor ajunge în Centrul universitar Szeged, iar ceilalţi cinci în Centrul universitar Debrecen.

Articolul precedentOMS: Pandemia COVID-19 a anulat anii de progrese înregistrate la nivel mondial în lupta contra tuberculozei
Articolul următorCseke Attila a discutat cu Stella Kyriakides, despre problemele din secţiile ATI din România