Crucea Roșie Română: „Mai știți vreun spital care colectează medicamente expirate/neutilizate?”

    0
    739
    Medicamentele expirate sunt deșeuri periculoase și nu trebuie să ajungă la gunoi sau în sistemul de canalizare; până acum, doctoriile de orice fel erau colectate în farmacii, însă capacitatea de stocare limitată și lipsa unor prevederi clare referitoare la obligativitatea preluării acestor deșeuri au făcut ca multe farmacii să nu amenajeze locuri speciale de colectare – menționează Crucea Roșie Română (CRR).
    De la 1 ianuarie, obligativitatea preluării medicamentelor expirate și/sau neutilizate de la populație a trecut la spitale, publice sau private, „care sunt obligate să le primească în scopul eliminării lor finale”, potrivit legii iar toate costurile necesare neutralizării acestora sunt asigurate din bugetul Ministerului Sănătății.
    „Din păcate, în acest moment sunt puține spitale din România care au amenajat containere speciale pentru colectarea tabletelor, siropurilor, fiolelor și altor substanțe periculoase pentru mediu. Unul dintre ele este Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală.
    Unitatea medicală a amplasat un container de culoare albastră – pentru tablete și capsule, un container de culoare verde – pentru spray-uri și un container de culoare galbenă – pentru fiole, sticle cu sirop și accesorii înțepătoare.
    Mai știți vreun spital care colectează medicamente expirate/neutilizate? Scrieți-ne în comentarii ca să afle întreaga noastră comunitate online!” – transmite CRR.
    Articolul precedentARAS: Ateliere dedicate tinerilor și părinților împotriva dependenței de droguri
    Articolul următor(VIDEO) Ministrul Sănătății, la începerea construirii spitalelor regionale de la Iași și Cluj: „Cele mai avansate spitale din România şi ,probabil, unele dintre cele mai avansate spitale din Uniunea Europeană”