Criză de Remdesivir în spitalele din județul Galați

0
663

În principalele spitale din Galați, unde sunt internați bolnavii de COVID-19, au mai rămas foarte puține doze de Remdesivir, potrivit președintelui Consiliului Județean Galați (CJ Galați), Costel Fotea. Asta deși spitalele au solicitat Ministerului Sănătății cantități mai mari de medicament.

„Din câte am văzut și din declarațiile celorlalți manageri și președinți de consiliu județean, este o problemă în toată țara. Acest medicament este în cantități insuficiente pentru spitale. De exemplu, Spitalul Județean Galați a cerut 1080 de doze și are în momentul de față doar 30. Gândiți-vă că unui pacient i se administrează câte șase doze de Remdesivir, ceea ce înseamnă ca spitalul să trateze doar cinci pacienți”, a mai declarat pentru RoHealthReview.ro și Sănătatea.TV, președintele CJ Galați.

„Problema cea mai delicată este la Spitalul Județean Galați”

El a adăugat că „Spitalul de Boli Infecțioase a cerut 400 de doze și are doar 50 de bucăți. Iar un al treilea spital suport este cel de Pneumoftiziologie, Spitalul TBC Galați, care a cerut 250 și are doar 48 de doze. Problema cea mai delicată este la Spitalul Județean Galați, pentru că aici avem Terapia Intensivă și este vorba despre pacienții care sunt la ora actuală intubați, ventilați și este nevoie de acest tratament”.

 

 

 

Articolul precedentReprezentanții SANITAS s-au întâlnit astăzi cu Ministrul Sănătății
Articolul următorCOVID-19: La Spitalul Județean Galați, nu mai sunt locuri la ATI