Criză acută de cadre la Satu Mare: Urgențele se vor desfășura cu un medic la șase ore, conducerea face apel la calmul pacienților

0
544
Investiţii de 18 milioane de lei, la Spitalul Judeţean Satu Mare

Din cauza deficitului de cadre medicale cu care se confruntă Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Satu Mare, pe secție vor fi perioade și de șase ore când activitățile se vor derula cu un singur medic de gardă.

Patru medici de la Unitatea de Primire Urgențe și-au depus deja cerere de transfer, fără să se precizeze și motivele pentru care au ales să recurgă la acest gest – relatează presa locală.

Conducerea instituției face apel la răbdarea cetățenilor privind o eventuală creștere a timpilor de așteptare

Dat fiind deficitul major de medici cu care se confruntă Unitatea de Primiri Urgențe, pentru asigurarea continuității actului medical, Urgențele Majore și Urgențele Minore vor avea perioade de 6 ore când vor funcționa cu un singur medic, fapt pentru care facem apel la înțelegerea populației privind o eventuală creștere a timpilor de așteptare.

În acest context, venim cu rugămintea de a se apela la Centrele de Permanență pentru probleme medicale curente, adresarea către serviciul UPU urmând a se face doar în situații care pun în pericol viața pacientului. Mulțumim pentru înțelegere!” – transmit reprezentanții Spitalului Județean Satu Mare.

Articolul precedentUn pas mai aproape de a afla de ce cancerul avansat provoacă pierderea bruscă în greutate
Articolul următorRomânia, în topul UE la rata mortalității din cauze evitabile prin prevenție