Creste plafonul veniturilor pana la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate 90%

0
428

Guvernul a aprobat in sedinta de astazi cresterea plafonului maxim al veniturilor pana la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90%. Masura ar urma sa intre in vigoare pe 1 septembrie.

Astfel, venitul maxim creste de la 990 de lei pe luna la 1.139 lei pe luna.

“Aceasta crestere a plafonului de la 990 lei la 1.139 lei/luna are in vedere cresterea cu 15% a valorii punctului de pensie incepand cu data de 1 septembrie 2019, astfel incat sa nu fie afectat accesul pensionarilor la medicamente compensate cu 90%. (…) Este de mentionat faptul ca, in urma aplicarii procentului de 15% in conditiile de mai sus, a rezultat ca beneficiarii programului social sunt pensionarii cu venituri din pensii si indemnizatie sociala de pana la 1.138,5 lei/luna”, se arata in nota de fundamentare a hotararii de guvern.

Ca si pana acum, masura este valabila inclusiv pentru pensionarii care realizeaza si alte venituri.

Plafonul a mai fost marit si la jumatatea lunii iulie 2018, de la 900 la 990 de lei. Masura a venit atunci dupa ce punctul de pensie fusese deja majorat  la 1 iulie si in contextul in care au existat pensionari care si-au exprimat nemultumirea ca nu vor mai beneficia de medicamente compensate dupa ce le-au crescut pensiile.

Potrivit Ministerului Sanatatii, in perioada iulie 2018 – iulie 2019, au fost eliberate peste 2.800.000 de retete, pentru aproape 500.000 de pensionari. Valoarea de consum a fost de 226.048.917,52 lei.

Articolul precedentDSP a suspendat activitateastrandului Drumul Taberei, dupa intoxicarea mai multor persoane
Articolul următorMasurarea ritmului cardiac, esentiala pentru a face sport eficientsi in siguranta