Potrivit datelor oficiale, 86 de decese pe fondul infectării cu virusul SARS-CoV-2 au fost raportate, în cursul zilei de marţi, în Sank Petersburg. Cel de-al doilea oraş ca mărime din Rusia a înregistrat astfel un record zilnic de decese asociate pandemiei de coronavirus.

Autorităţile locale au avertizat că metropola se află în prezent „la un pas de lockdown” şi au decis să închidă barurile şi restaurantele cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Guvernatorul Aleksandr Beglov a declarat luni că acest oraş cu 4,5 milioane de locuitori se află „la un singur pas distanţă de cel de-al doilea lockdown”, potrivit Agerpres.

Rușii, sfătuiți să rămână acasă de sărbători

Municipalitatea a anunţat recent noi măsuri de luptă împotriva pandemiei de COVID-19, ce vizează în special închiderea barurilor şi a restaurantelor din 30 decembrie până în data de 3 ianuarie.

Peste 100 de baruri şi restaurante au anunţat deja nu vor respecta acest ordin şi au publicat pe internet „o cartă a rezistenţei”, semnată de proprietarii stabilimentelor care vor rămâne deschise în timpul sărbătorilor de sfârşit de an.

„Motivaţia lor este simplă: dacă respectă ordinul Nr. 121 (al administraţiei locale), atunci sunt deja morţi. Dacă lucrează ca de obicei, vor avea o şansă minimă de supravieţuire”, se afirmă într-o declaraţie care însoţeşte acea cartă.

Circa 5.000 de baruri şi restaurante „vor muri” şi peste 100.000 de persoane ar intra în şomaj dacă ordinul administraţiei locale va fi respectat, semnatarii documentului precizând că oraşul Sankt Petersburg organizează în aceeaşi perioadă numeroase evenimente, precum festivaluri şi concerte.

Administraţia din Sankt Petersburg a ordonat, de asemenea, închiderea teatrelor, muzeelor şi a sălilor de concerte din 31 decembrie până pe 10 ianuarie, perioadă de concedii în Rusia.

La nivel naţional, directorul Agenţiei sanitare ruse, Anna Popova, a cerut marţi cetăţenilor ruşi să rămână în casele lor de Revelion şi să sărbătorească Anul Nou „alături de membrii familiei pe care îi văd în fiecare zi”.

De la începutul pandemiei, 5.947 de persoane au murit din cauza maladiei COVID-19 în oraşul Sankt Petersburg, iar numărul total al victimelor raportate în Rusia este de 44.159.