COVID-19: Ministrul Sănătății, apel către sistemul medical privat

0
617

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut apel și pentru implicarea mai activă a sistemului medical privat care trebuie să completeze efortul susținut al serviciului public, mult prea solicitat.

El a lansat și un apel către medici. ”România are nevoie de voi! Suntem cu toții: medici, asistente, personal medical, în această luptă contra cronometru. Este un moment dificil în care trebuie să demonstrăm din nou că ne onorăm  meseria, ca salvăm vieți, că oamenii se pot baza pe noi”, le-a transmis ministrul Sănătății.

Medicina românească, întotdeauna europeană, niciodată izolată, chiar și înainte de 1989, a demonstrat că poate face față perioadelor grele. ”Personalul din sistem a știut să se mobilizeze și să își adune forțele atunci când este nevoie. Este timpul să o facem din nou!”, a mai spus ministrul.

”Eu voi fi aici, alături de voi, cât va fi nevoie de mine, indiferent ce va urma. Fiți alături de mine pentru pacienții noștri, așa cum ați știut să fiți întotdeauna. Știu de ce aveți nevoie pentru că am fost în teritoriu alături de voi. Și voi continua să merg în spitale pentru a evalua situația la fața locului. Acest virus ne-a schimbat radical viața. Nu doar în România, ci toată lumea resimte presiune, teamă și consecințele răspândirii lui”, a adăugat el.

Ministrul a făcut apel la solidaritate. ”Prețuiesc implicarea socială și sprijinul remarcabil venit din partea cetățenilor, a societății civile, dar și a companiilor private care susțin eforturile noastre pentru depășirea crizei”, a afirmat Nelu Tătaru.

El a făcut apel și către cetățeni. ”Echipa Ministerului Sănătății lucrează 24 de ore din 24 pentru a găsi resursele de care este nevoie și pentru a lua măsurile adaptate situației. Fac apel către cetățeni să respecte măsurile impuse. Sunt luate pentru a vă proteja viața și sănătatea, nu pentru a vă îngrădi drepturile. Stați în casă cât mai mult posibil! Cooperați cu autoritățile și fiți partenerii noștri în lupta cu această pandemie! Doar împreună, uniți și responsabili, putem să depășim această criză!”, a mai transmis ministrul.

Articolul precedentIohannis, apel către românii din diaspora:  Nu veniți anul acesta acasă de sărbători
Articolul următorRomânia a ajuns la 118 decese cauzate de coronavirus, printre care și un cadru medical