Costurile tratamentelor pentru femeile infertile si persoanele obeze ar putea fi suportate de CNAS

0
226

De la sfarsitul lunii august, potrivit unui ordin al presedintelui CNAS – Vasile Ciurchea, tratamentul femeilor infertile si al persoanelor obeze ar putea fi suportat integral sau partial din fondurile Caselor de Asigurari de Sanatate.

Potrivit proiectului CNAS, pacientii nu vor plati nimic, sau vor suporta doar jumatate din costurile medicamentelor pentru tratarea acestor afectiuni.

Criteriile de includere intr-un astfel de program difera, in functie de caz:

– persoanele supraponderale trebuie sa aiba intre 18 si 65 de ani si un indice de masa corporala, adica un raport inaltime-greutate, mai mare de 35. in plus, vor fi alesi si cei care, pe langa obezitate, sufera de diabet sau au boli de inima, a mai spus Ciurchea. Pentru a intra in program, CNAS va cere bolnavului sa demonstreze ca timp de 12 saptamani a urmat o dieta care nu a avut niciun efect.
– in cazul femeilor infertile din cauze hormonale, investigatiile trebuie sa arate ca acestea nu au afectiuni organice, de exemplu trompe infundate, dar nici malformatii. Pacienta trebuie sa aiba intre 18 si 45 de ani, iar tratamentul de stimulare hormonala decontat de CAS ar dura trei luni.

Toate aceste date vor fi adunate in dosare de catre medicii endocrinologi si ginecologi, care primesc, de saptamana viitoare, fise de evaluare. Actele vor fi trimise lunar spre aprobare Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.

Ordinul CNAS ar putea deveni operabil de la 1 octombrie, pentru ca respectivele categorii de pacienti sa poata beneficia de medicatia adecvata.

Sursa: SanatateaTV

Articolul precedentSutienul are efecte nocive asupra sanilor!
Articolul următorPedepsele in cazul bebelusilor arsi cu dezinfectant: 10% din salariu!