Directorul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, dirijorul Vasile Cazan, a murit la vârsta de 68 de ani, el fiind internat de mai multe zile la terapie intensivă în urma infectării cu noul coronavirus, cu afecţiuni preexistente.

„A avut întotdeauna un cuvânt bun pentru toată lumea şi într-un mod tipic cetăţenilor mai în vârstă din Târgu Mureş se exprima întotdeauna în limba maternă a persoanei cu care vorbea. Umanitatea sa, iubirea cu care se adresa către toată lumea erau depăşite doar de dragostea sa pentru muzică. A fost un om adevărat. Vasile Cazan a condus Filarmonica de Stat Târgu Mureş mai bine de 20 de ani, dar a fost mult mai mult decât un director, a fost un adevărat mentor care a crescut mai multe generaţii, insuflându-le dragostea pentru muzică. Vom păstra memoria lui pentru totdeauna. Dumnezeu să te odihnească în iubirea sa, domnule director!”, a arătat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, pe pagina sa de Facebook.