COPAC şi ACMIM: Dezvoltarea de politici sociale şi de sănătate în judeţul Iaşi

0
352

Un centru judeţean de informare despre sănătate, InfoSAN şi o reţea de centre de telemedicină pentru categoriile vulnerabile, TeleMedicIS sunt cele două propuneri de politici publice la nivel local realizate în cadrul proiectului „Dezvoltarea de politici sociale şi de sănătate în judeţul Iaşi”, implementat de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, Asociaţia Copilul Meu Inima Mea, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi.

În ultimele 12 luni, în cadrul proiectului au fost organizate două sesiuni de formare cu 70 participanţi, a fost formată o reţea din reprezentanţii autorităţilor locale, organizaţiilor neguvernamentale, sindicatelor şi asociaţiilor profesionale; au fost organizate două mese rotunde de dezbatere asupra ideilor de politici publice, au fost finalizate cele doua politici publice şi a fost realizat un ghid de redactare şi promovare a politicilor publice.

„În prezent, pe site-ul www.social-sănătate.ro se regăsesc atât politicile publice, ghidul cât şi alte informaţii actualizate.

În urma discuţiilor repetate cu membrii reţelei, două idei s-au regăsit de cele mai multe ori ca nevoi ale cetăţenilor din judeţul Iaşi: accesul la servicii de sănătate în special pentru grupurile vulnerabile şi nevoia de informare mai ales în ceea ce priveşte prevenţia şi screeningul.

Pentru fundamentarea nevoii unui centru de informare despre sănătate, s-a aplicat online un chestionar la care au răspuns 92 de locuitori din judeţul Iaşi” – transmite printr-un comunicat Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.

91 din 92 de respondenti au auzit de programe de screening

Conform organizațiilor amintite, un procent de 98% dintre respondeți au considerat că ar fi util un centru de informare unde ar putea să afle informaţii despre toate programele de screening derulate.

Referitor la scopul programului de screening, respondenții au identificat patru probleme ce pot fi rezolvate:
– Detectarea stării de preboală la cei care nu au niciun simtom (74%)
– Detectarea bolilor la cei care au deja simptome (11%)
– Reducerea riscului de îmbolnăvire (10%)
– Creşte accesul populaţiei la testare (5%).

La întrebarea „Pentru ce boli ştiţi că ar exista programe de screening?”, 76% au răspuns cancere, 13% boli cardiovasculare, 4% hepatite, 1% diabet.

În privinţa surselor de informare cu privire la screening, conduce internetul cu 45%, urmat de medicul de familie – 22%, prieteni sau colegi – 14%, spital 11%.

„În acest context, COPAC şi ACMIM îşi doresc să implementeze cu sprijinul autorităţilor locale cele două politici locale în domeniile social şi sănătate pentru a creşte accesul locuitorilor din judeţul Iaşi la servicii de sănătate şi la informaţie actualizată” – informează manager de proiect Luminiţa Vâlcea.

Articolul precedentProf. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel susține alocarea unui fond special în vederea testării pentru hepatită B, C şi HIV
Articolul următorSCJU Sibiu: Donaţii în valoare de 1.175.000 lei din partea Asociaţiei Împreună pentru Sănătate