Conf. univ. dr. Diana Păun: Subfinanțarea din Sănătate, cauzată și de corupția din sistem

0
356

Deşi România a alocat în ultimii ani mai mulţi bani pentru Sănătate, se află încă pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte atât fondurile pe cap de locuitor, cât şi ca procent din PIB – a subliniat, luni, conf. univ. dr. Diana Păun – consilier prezidențial:

„Este clar că o finanţare corespunzătoare trebuie să reprezinte baza pentru orice strategie în domeniul sanitar. Deşi România alocat în ultimii ani mai mulţi bani pentru sănătate, mă refer la procentul din PIB, în continuare, din păcate, ţara noastră se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte alocarea ţărilor din Uniunea Europeană atât pe cap de locuitor, unde media Uniunii Europene este de 2.884 de euro versus România – 1.028 de euro, cât şi ca procent din PIB, unde media europeană este 9,8% faţă de 5% cât are România. Vedem că aceste cifre sunt de-a dreptul îngrijorătoare. Dinamica cererii de servicii medicale este foarte accelerată. (…) Prevalenţa bolilor cronice este în creştere. (…)

La aceasta se adăugă faptul că, datorită inflaţiei, preţurile cresc, cresc costurile serviciilor medicale, materialelor sanitare, medicamentelor, echipamentelor”, a explicat oficialul, citat de Agerpres, în cadrul unei dezbateri publice.

„Vorbim despre un domeniu subfinanţat cronic de ani de zile şi, ca atare, această alocare chiar crescută nu poate să rezolve peste noapte toate problemele în sistemul sanitar…

Doar o alocare mai mare a banilor pentru Sănătate nu reprezintă cheia problemei, pentru că, în sine, procentul alocat nu reprezintă un indicator real al performanţei şi calităţii serviciilor. (…) Este important să şi gestionăm corect banii pe care îi avem alocaţi.

(…) De ce să nu recunoaştem că, de multe ori, cheltuim fără să ne gândim la consecinţe. Să ne gândim la corupţia care încă există în sistem”, a avertizat conf. univ. dr. Diana Păun.

Articolul precedentVieți salvate prin transplant la Iași și Târgu Mureș
Articolul următorCNAS nu poate acoperi cheltuielile pentru ultimul trimestru al anului