Conf. dr. Mihai Craiu, despre pneumonia la copii: Este deseori supra-diagnosticată și tratată nepotrivit, cu exces de antibiotice

0
1204

Conf. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru, afirmă că „cel puțin copiii mici, care frecventează colectivitatea, au început să fie afectați de infecții acute respiratorii, cu o frecvență normală pentru sezon, dar evident mult mai mare față de perioada în care restricțiile și mijloacele de prevenire a transmiterii comunitare a maladiei COVID-19 erau în vigoare”.

„Relaxarea a fost abordată foarte diferit în comunitatea românească și, evident, rezultatele nu au întârziat să apară”, transmite Conf. dr. Mihai Craiu,  într-un mesaj pe pagina de Facebook – Spitalul Virtual pentru Copii.

Conf. dr. Mihai Craiu subliniază că, „alături de multe alte scenarii de boală care sunt abordate excesiv de prudent (sau chiar eronat) în România, pneumonia se distinge într-un mod anume”.

Medicul pediatru atrage atenția că, deseori, pneumonia este tratată necorespunzător, cu exces de antibiotice.

„Este deseori supra-diagnosticată (vedem „pneumonii” și acolo unde sunt doar banale viroze de căi aeriene superioare), nerecunoscută (uneori este etichetată ca abdomen acut, enterocolită, indigestie sau alte maladii ale tractului digestiv) și deseori tratată nepotrivit. Cu exces de antibiotice!!”, atrage atenția Conf. dr. Mihai Craiu.

Ce este pneumonia?

Potrivit medicului pediatru, pneumonia este o infecție a căilor aeriene ce afectează alveolele, „acele cămăruțe microscopice unde se realizează schimbul de gaze, la nivelul celor mai mici căi aeriene”.

„Am mai spus-o … dacă vom compara arborele traheobronșic cu un copac, atunci pneumonia este boala care afectează FRUNZELE , nu trunchiul pomului sau ramurile mari… Bolile ce afectează această parte a arborelui bronșic se cheamă „traheo-bronșită”

În România o mulțime de boli respiratorii, deseori boli virale banale, care vin și trec singure, doar cu minim ajutor medical, sunt etichetate ca „pneumonii”.

Când este o boală acută respiratorie „pneumonie”?

Medicul pediatru a explicat și când o boală respiratorie este pneumonie.

„Când acel copil , cu boală febrilă, are semne clinice de alveolită (afectare a alveolelor – „frunzele” arborelui traheobronșic!). Iar dacă este boală severă, putem spune sigur că e pneumonie (și nu altceva) făcând o radiografie pulmonară”.

Potrivit medicului pediatru, o boală respiratorie poate fi pneumonie atunci când se însoțește de:

  • Febră
  • Respirație rapidă (tahipnee) – orice copil ce respiră mai des de 60 respirații pe minut, indiferent de temperatură sau spaimă, ar putea avea pneumonie, dacă are semne de „răceală”.
  • Respirație dificilă, cu tiraj (înfundarea părților moi ale toracelui) sau balans toraco-abdominal (respiră „cu burta”)
  • Are desaturare la pulsoximetrie sau este cianotic (are buze, limbă, unghii de culoare vânătă).
  • Are dureri toracice

Totodată, spune Conf. dr. Mihai Craiu, o boală respiratorie nu pare  a fi pneumonie dacă se însoțeste de wheezing (respirație șuierătoare) și are saturație normală, de la 96% în sus.

Articolul precedentPrelevare multi-organ şi ţesut, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş
Articolul următorMS: 16 decese la pacienţi cu COVID-19 raportate în ultimele 24 de ore. Dintre aceștia, 14 erau nevaccinaţi