Conf. dr. Mihai Craiu, fondatorul Spitalului Virtual pentru Copii, a declarat că alături de persoanele în vârstă de peste 65 de ani, copiii mici în vârstă de până la 5 ani, reprezintă cealaltă categorie mare de pacienți aflați la risc de complicații severe din cauza gripei, ei fiind totodată și “un mare vector de transmitere în comunitate”, putând infecta profesorii și bunicii.

Astfel, medicul a spus că vaccinarea antigripală este importantă cu și fără existența pandemiei de COVID-19, mai ales în momentul în care începe activitatea de rutină a comunităților școlare.

“Avem date extensive de epidemiologie din anii trecuți în care știm de exemplu, în SUA, că în fiecare an, între 9,3 și 45 de milioane de pacienți dezvoltă gripă. Dacă ar fi să extrapolăm la situația din România, ar trebui să se translateze în 500 de mii – 2,5 milioane de cazuri anuale. Și gripa poate să evolueze foarte sever, atât la adulți cât și la copii”, a atenționat conf. dr. Mihai Craiu.

Potrivit acestuia, în fiecare sezon de iarnă, se constată că în perioada sărbătorilor de iarnă se produce o creștere accelerată a cazurilor de copii cu gripă din unitățile de primiri urgențe.

Reputatul medic a spus că anul trecut, anterior pandemiei, în mod normal, existau 120 -150 de copii pe zi la compartimentul de primiri urgențe, iar în plin sezon gripal, în ianuarie, anul acesta, au fost peste 200 de prezentări în fiecare zi.

“Trebuie să ne pregătim de pe acum, să ascultăm sfatul experților care spun că momentul optim al vaccinării antigripale, mai ales la copilul care nu a mai fost vaccinat niciodată ar trebui să fie undeva la sfârșitul lunii octombrie”, a adăugat medicul.