Menționarea sursei de finanțare pentru decontarea sporului de până la 30% destinat personalului medical implicat în lupta împotriva noului coronavirus ar presupune modificarea Legii nr. 55/ 2020 în acest sens. Acesta este răspunsul primit de Federația Sanitas din partea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) la solicitările repetate ale Federației către CNAS și Ministerul Sănătății de a pune în aplicare prevederile Legii 56/2020, respectiv de a asigura sursa de finanțare a sporului de până la 30% pentru salariații din sănătate care se luptă cu noul virus de mai bine de șase luni.

Potrivit documentului oficial primit de Federația Sanitas, CNAS precizează că nici în Legea nr. 56/2020, art. 7, alin. (1), și nici în Ordinul comun al Ministrului Sănătății, Ministrului Aafacerilor Interne și al Ministrului Finanțelor Publice nr. 1070/94/2087/2020 privind stabilirea categoriilor de personal și mărimea concretă a sporului pentru condiții de pericol deosebit acordat în baza prevederilor art. 7, alin. (1) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19 nu este prevăzută sursa de finanțare.

Mai mult, CNAS precizează că, în aceste condiții dar și în contextul în care furnizorii de servicii medicale solicită decontarea acestui spor din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate, a solicitat un răspuns Ministerului Finanțelor Publice cu privire la sursa de finanțare pentru acordarea sporului de până la 30%.

La rândul său, Ministerul Finanțelor Publice a comunicat că legislația în vigoare nu autorizează instituția să emită interpretări sau puncte de vedere referitoare la modalitatea de punere în aplicare a actelor normative care reglementează anumite domenii de activitate.

Astfel, ”în această speță se poate pronunța Ministerul Sănătății care a emis ordinul și are atribuții și responsabilități în domeniul sanitar”, se arată în document.

Drept răspuns, Ministerul Sănătății a precizat că este nevoie de modificarea Legii nr. 55/ 2020 în vederea menționării sursei de finanțare pentru decontarea sporului de până la 30%.