China înăsprește restricțiile privind deplasarea cetățenilor săi în străinătate

0
147

China a anunțat miercuri o înăsprire a restricţiilor în ceea ce privește deplasarea în străinătate a cetăţenilor chinezi. Decizia vine în contextual în care statul chinez se confruntă cu o reapariţie a epidemiei de COVID-19.

China aproape că eradicase epidemia pe teritoriul său încă din primăvara anului 2020, iar viaţa revenise la normal în mare parte, în pofida persistenţei câtorva focare de contaminare, sporadice şi până în prezent bine localizate, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Însă, de la descoperirea luna trecută la Nankin a unor noi cazuri de COVID-19, acest focar s-a propagat rapid şi afectează în prezent 18 provincii.

Potrivit unuia dintre responsabilii Biroului de imigrări, Liu Haitao, pentru a evita contaminări suplimentare, China ”va sista eliberarea de paşapoarte şi a altor documente” necesare pentru deplasarea în străinătate. Haitao a mai subliniat că aceasta este o măsură temporară.

Măsură se aplică exclusiv cetăţenilor chinezi, ”cu excepţia unor motive de maximă urgenţă” ce nu suportă amânare, a mai precizat oficialul.

China a raportat miercuri 71 de noi cazuri de infecţii cu SARS-CoV-2, cel mai mare număr de contaminări de origine locală din ianuarie.

Această creştere a numărului de contaminări rămâne totuşi încă foarte redusă în comparaţie cu cifrele înregistrate de alte ţări.

 

Articolul precedentCE: SUA să ridice interdicția pentru sosirile din Europa, pe fondul pandemiei de COVID-19
Articolul următorTokyo a înregistrat cel mai mare număr de infectări zilnice cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei