Cercetări declanşate de Poliţie referitoare la decesul pacienţilor de la unitatea mobilă ATI Victor Babeş

0
88

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri a anunţat luni că, sub coordonarea unităţii de Parchet competente teritorial, a declanşat cercetări cu privire la decesul celor trei pacienţi de la Unitatea mobilă de Terapie intensivă operată tehnic de Spitalul „Victor Babeş”.

Potrivit unui comunicat de presă, cercetările vizează stabilirea cauzelor şi condiţiilor în care s-au produs decesele.

Trupurile neînsufleţite urmează să fie ridicate şi transportate la INML în vederea efectuării necropsiei, a precizat sursa citată.

Ad in title
Articolul precedentUPDATE Nicuşor Dan a sesizat Parchetul în legătură cu incidentul de la unitatea mobilă ATI de la Victor Babeş
Articolul următorVoiculescu va solicita un control asupra problemelor tehnice de la unitatea mobilă ATI „Victor Babeș”