Cât cheltuiesc angajații români pe dezinfectanţi, măşti de protecţie şi mănuşi de unică folosinţă

0
96

Peste un sfert dintre angajaţii români cheltuiesc, în medie, între 50 şi 100 de lei pentru achiziţia de dezinfectanţi, măşti de protecţie şi mănuşi de unică folosinţă, iar 70% dintre salariaţi au afirmat că şi-ar suna medicul de familie pentru a solicita îndrumare, dacă ar avea simptome de COVID-19, arată un sondaj realizat de o platformă de recrutare online.

Cercetarea publicată, miercuri, de BestJobs arată că majoritatea angajaţilor români îşi iau măsuri de precauţie atunci când ies din casă, cum ar fi să poarte mască (85%) şi mănuşi (60,4%). De asemenea, aceştia au mereu asupra lor un dezinfectant de mâini (50,6%).

În plus, peste 77% dintre angajaţii chestionaţi evită atât să se apropie de alţi oameni, cât şi să meargă în locuri aglomerate, iar alţi 67,2% se feresc să urce în mijloacele de transport în comun.

Ad in title

Potrivit sursei citate, dezinfectanţii (75,5%), măştile (74,5%) şi mănuşile (62,3%) sunt produsele de protecţie pe care le deţin majoritatea angajaţilor români, iar cei mai mulţi (25,8%) dintre respondenţi au cheltuit pe asemenea achiziţii, în medie, între 50 şi 100 lei.

Întrebaţi ce ar face dacă ar avea simptome asociate coronavirusului, 7 din 10 angajaţi au spus că ar suna la medicul de familie pentru a cere sfaturi, 15,3% ar chema ambulanţa, iar 10,7% susţin că ar rămâne în casă şi s-ar trata singuri, fără să ceară sfatul de specialitate.

De asemenea, în cazul în care nu ar fi vorba despre o urgenţă medicală, peste 60% dintre persoanele chestionate în sondajul BestJobs preferă să evite spitalele şi să trateze acasă eventualele probleme medicale uşoare sau medii, care nu au legătură cu coronavirusul, consultându-şi medicul de familie, şi mai puţin de 4% ar chema o ambulanţă pentru a merge la spital.

În urma restricţiilor impuse de autorităţi pentru a preveni răspândirea epidemiei de COVID-19, patru din zece (41%) angajaţi români ies afară din casă o dată sau de două ori pe săptămână, în timp ce 37% se găsesc aproape zilnic în situaţia de a ieşi afară din casă, motivele principale fiind cumpărăturile de strictă necesitate (76,4%), locul de muncă, în cazul celor care nu lucrează remote (39,3%), dar şi mişcarea fizică (18,4%).

Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 10 – 20 aprilie 2020, pe un eşantion de 882 de utilizatori de internet din România.

Articolul precedentKlaus Iohannis: Masca devine obligatorie după 15 mai
Articolul următorAlte cinci decese cauzate de coronavirus în România