Coronavirus: Care este rata de acoperire vaccinală la nivel naţional

0
63

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, col.dr. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat joi că acoperirea vaccinală la nivel naţional este de aproape 25% din populaţia eligibilă.

Potrivit medicului militar, cea mai mare rată de acoperire vaccinală se înregistrează în Bucureşti – aproape 45% din populaţia eligibilă – şi Cluj – cu peste 41%.

„Este important să creştem numărul de cabinete de medicină de familie în care se vaccinează. Sunt, în momentul de faţă, peste 2.360 de cabinete de medicină de familie care au activitate de vaccinare, cele mai mult primind vaccin de la compania Johnson & Johnson şi s-au administrat până la acest moment peste 167.000 de doze de vaccin în cabinetele de medicină de familie. (…) Municipiul Bucureşti are cea mai mare rată de acoperire vaccinală. Ne apropiem de 45% din populaţia eligibilă, urmat de Cluj, cu peste 41% rată de acoperire vaccinală din populaţia eligibilă şi vorbim de o rată de acoperire vaccinală la nivel naţional de aproape 25% din populaţia eligibilă”, a spus Valeriu Gheorghiţă la conferinţa online „Pandemia COVID-19: Vaccinuri. Vaccinare”, organizată de Academia de Ştiinţe Medicale.

Ad in title

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a arătat că vaccinarea reprezintă soluţia la „îndemână” până la o eventuală apariţie a unui tratament „care să îşi facă efectul”.

„Virusul va rămâne cu noi. Vaccinarea este soluţia la îndeamnă până la o eventuală apariţie a unui tratament care să îşi facă într-un fel sau altul efectul. (…) Vaccinarea cu AstraZeneca, din cauza unor percepţii care au evoluat negativ, a ajuns să scadă. (…) Raportarea la corpul medical este principalul element la care trebuie să ne gândim în perioada următoare. (…) Dacă vorbim de auditoriu – în România ştim că a fost întotdeauna o oarecare percepţie mai slabă faţă de media europeană cu privire la vaccinare. Avem câteva zone unde vaccinarea nu era la cotele cele mai ridicate. Vorbim de etapele pre-COVID-19. (…) Faptul că a fost o acţiune şi o campanie de vaccinare sprijinită de toate autorităţile şi de mediul privat în egală măsură şi-a spus cuvântul”, a spus medicul.

Articolul precedentProiect pentru înființarea Comitetului pentru Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale
Articolul următorINSP: Câte cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare au fost confirmate până pe 13 iunie