Care este rata de acoperire vaccinală în Capitală. Anunțul președintelui CNCAV

0
404

Municipiul Bucureşti este la aproape 47% rată de acoperire vaccinală din populaţia rezidentă eligibilă cu vârsta peste 12 ani, a declarat, marţi, Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV).

„Municipiul Bucureşti este în momentul de faţă la aproape 47%, mai exact 46,7% acoperire vaccinală. Sunt, de altfel, 10 judeţe care au o rată de acoperire vaccinală de peste 30%, sunt 25 de judeţe care au acoperire vaccinală între 20 – 29% şi şapte judeţe care au sub 19% acoperire vaccinală”, a afirmat președintele CNCAV într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Gheorghiță a prezentat şi rata de acoperire vaccinală la nivelul populaţional, defalcat pe grupe de vârstă.

„Cea mai mare rată de acoperire vaccinală este la grupa de vârstă 60-69 de ani, unde ne apropiem de 38%, mai exact 37,7%, urmată de grupa de vârstă 50-59 de ani, unde este 35,37%, 70-79 de ani 35,15%. La grupa de vârstă 12-15 ani au fost vaccinate cu cel puţin o doză 24.131 de persoane, ceea ce înseamnă 2,9% acoperire vaccinală, iar la grupa de vârstă 16-19 ani, au fost vaccinate cu cel puţin o doză 136.019 persoane, ceea ce înseamnă 16,6% la nivel populaţional ca rată de acoperire vaccinală”, a explicat Gheorghiţă.

Cât priveşte profilul reacţiilor adverse, președintele CNCAV a menţionat că până la data de 19 iulie au fost raportate 16.737 de cazuri de reacţii adverse, cu o rată de raportare de 1,81 la 1.000 de doze administrate.

Articolul precedentCâte persoane au fost vaccinate în mediul rural cu ajutorul medicilor de familie și a echipelor mobile
Articolul următorGheorghiță, despre evoluția cazurilor COVID: Există o uşoară tendinţă de creştere în perioada următoare