Bronhoscopia gratuită, procedură nouă pentru diagnostic și tratament pulmonar, disponibilă la Spitalul Clinic CF Timișoara

0
214

Spitalul Clinic CF Timișoara pune la dispoziție o procedură nouă, bronhoscopia, ce permite examinarea și evaluarea căilor respiratorii. Această procedură, minim invazivă și nedureroasă, este oferită gratuit pacienților și are atât scop diagnostic, cât și terapeutic.

Bronhoscopia facilitează stabilirea rapidă a unui diagnostic precis pentru numeroase afecțiuni pulmonare, de la boli inflamatorii sau infecțioase, până la patologiile interstițiale și formațiunile tumorale suspecte. Pe lângă rolul diagnostic, procedura permite aspirarea secrețiilor din plămâni, extragerea corpurilor străine sau administrarea locală a tratamentelor în arborele bronșic.

Despre modul de desfășurare a procedurii, asist. univ. dr. Zsolt Vaștag, medic specialist pneumolog, explică:
„Intervenția se desfășoară, de regulă, sub anestezie locală. Vorbim despre o inserare a anestezicului, practic o prelingere a substanței la nivelul gâtului, pentru a obține un ‘confort’ al pacientului în timpul procedurii. Avantajul este că, după finalizarea evaluării, pacientul își revine foarte repede și poate pleca acasă. Există însă și varianta sedării complete, dar la care apelam mai rar. Avem însă în permanență, dacă este necesar, un medic ATI care ne poate ajuta în cazul unei anestezii generale.”

Procedura durează în general între 15 și 20 de minute și necesită în prealabil efectuarea unor investigații de rutină, precum spirometria, electrocardiograma și analizele de sânge.

„Cu ajutorul bronhoscopului, care are în capăt un tub subțire și flexibil, prevăzut cu o cameră video de înaltă rezoluție și un canal de lucru, pătrundem în interiorul tractului respirator și explorăm traheea și bronhiile. Astfel, putem vizualiza în detaliu eventualele modificări ale mucoasei. De asemenea, dacă identificăm o tumoră, putem preleva probe bioptice, care sunt trimise apoi la anatomopatolog pentru un diagnostic de certitudine. Totodată, se poate face și o evaluare a florei patologice la pacienții cu pneumonii și nu numai. Aparatul, care are și rol terapeutic, ne permite realizarea unui lavaj bronhoalveolar. Pe parcursul întregii proceduri este monitorizat nivelul de oxigen din sânge”, a adăugat medicul specialist.

Bronhoscopia este oferită gratuit în cadrul Compartimentului de Pneumologie al Spitalului Clinic CF Timișoara, pe baza trimiterii de la medicul de familie și a consultului pneumologic realizat de un medic specialist.

Articolul precedentConstrucția Spitalului Regional de Urgență Craiova, o investiție de 1,87 miliarde lei, avansează rapid
Articolul următorPrimăria Piatra-Neamț a obținut finanțare pentru construirea unui spital de îngrijiri paliative