BREAKING NEWS Pandemia de coronavirus: Suntem în scenariul 4

0
36

Numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus, SARS-CoV-2, a ajuns la ora 20.00 la 2.109, a anunțat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Potrivit liniilor stabilite de autorități, aceasta plasează România în scenariul 4 privind noul coronavirus.

El a precizat că s-au înregistrat 65 de decese.

Ad in title

 

Măsuri înăsprite pentru cei care încalcă izolarea și carantina

 

Anterior, secretarul de stat Bogdan Despescu, a anunțat că persoanele care părăsesc locul de carantină fără aprobarea autorităților competente vor relua carantina timp de 14 zile din momentul în care sunt prinse, vor suporta cheltuielile efectuate cu carantinarea și vor răspunde penal pentru faptele lor.

De asemenea, persoanele care părăsesc izolarea fără aprobarea autorităților competente vor intra în carantină timp de 14 zile din momentul în care sunt prinse, vor suporta cheltuielile efectuate cu carantinarea și vor răspunde contravențional pentru faptele lor.

 

Clarificări privind internarea bolnavilor

 

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că bolnavii de coronavirus nu sunt internaţi obligatoriu în orice spital, dar că persoanele cu urgenţe trebuie tratate şi pentru acestea, indiferent dacă există sau nu testul pentru COVID-19.

„O să mă refer la ordinul prin care am stabilit că pacienţii nu pot să rămână în UPU şi că trebuie să fie internaţi chiar dacă nu au testarea pentru COVID infirmată sau confimată. Am făcut unele reacţii şi vreau să clarific ordinul. (…) Articolul 2, alin. 2 spune: ‘Pacienţii prevăzuţi la alin. 1, pentru care este necesară spitalizarea, sunt internaţi în secţiile spitalului unde s-au prezentat – asta e prima variantă – în secţiile celorlalte spitale de specialitate conform prevederilor Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1091 pe 2006 (…) – a doua variantă – sau în spitale nominalizate de Direcţiile de Sănătate Publică – a treia variantă – care pot să fie şi spitalele de suport pentru COVID care sunt anunţate de Ministerul Sănătăţii. Deci, nimeni nu a zis că bolnavul se internează obligatoriu în spitalul respectiv, dar o soluţie pentru bolnav trebuie să fie găsită, iar bolnavul, dacă este în stare critică, trebuie să fie tratat. Şi aici vorbim de exemplu de cazuri de traumă care sunt suspicionate să aibă şi COVID. Nu pot să aştepte trauma să fie tratată până se termină testul pentru COVID”, a declarat Arafat într-o conferinţă de presă la MAI.

El a adăugat că nu este vorba despre o internare forţată a bolnavilor de coronavirus.

„Deci nu este vorba despre o internare forţată a bolnavului COVID pozitiv în orice spital. Este o forţare pentru a se lua decizii potrivit stării pacientului pentru a-i salva viaţa. Aici vorbim de urgenţe”, a precizat şeful DSU.

Articolul precedentÎncă 13 decese de coronavirus în România
Articolul următorÎn România a fost instituit gradul 4 de alerta. Ce inseamnă acest scenariu?