Baby Expo va asteapta la editia a 13-a de iarna!

0
332

Baby Expo isi deschide portile intre 20 si 23 noiembrie, la Sala Polivalenta din Bucuresti, pentru a oferi noi surprize parintilor cu copii intre 0-5 ani si viitoarelor mamici. Peste 160 de companii vor expune o oferta variata: jocuri si jucarii, carti si CD-uri educative, imbracaminte si incaltaminte, articole pentru nou-nascuti si femei gravide, mobilier si decoratiuni, articole de petrecere, produse alimentare si cosmetice.

La editia a 13 a de iarna, Baby Expo va lansa produse inedite. Astfel, veti putea face cunostinta cu primul robot pentru bebelusi Baby Space, care se deplaseaza acompaniat de luminite, sunete si chicoteli simpatice; cu Biscuit, un catelus simpatic de plus care se ridica in doua labute si latra cand are chef de joaca; cu papagalul Squawkers McCaw care vorbeste, canta si danseaza. Fetitele se pot bucura de o papusa robot moderna care canta, converseaza si isi misca soldurile, mainile si incepe sa fredoneze, cand aude muzica. De asemenea, parintii pot cumpara suplimente alimentare Enfants Bio pentru copii sanatosi si energici; landoul auto Baby Safe Sleeper, pentru transportul sigur al copiilor in masina in timpul calatoriilor; primul sistem educational TV pentru bebelusi si articole inovatoare pentru sarbatori.

Copiii pot participa la jocuri si concursuri distractive si educative: Salsa Baby, Competitia Bebelusilor care merg de-a busilea, Cinema Minimax, concurs de triciclete pentru Pitici si Tatici, atelier de creatie „Deseneaz-o pe Cleopatra Stratan”, petrecere in stil Johnny Ballony si multe altele.

Parintii pot adresa orice intrebare specialistilor in obstetrica, pediatrie, nutritie, educatie si psihologie, la Clubul Parintilor. Puteti participa la raionul de schimbat scutece, la cel de masaj, in timp ce doamnele pot beneficia de sedinte de dermoanaliza, determinari ale indicelui de masa corporala si al nivelului de tesut adipos.

Pentru mai multe informatii si surprize, Baby Expo va invita la Sala Polivalenta de joi pana sambata, 20-22 noiembrie, intre orele 10-18 si duminica pana la ora 16.

Articolul precedentControl la Facultatile de Medicina din tara
Articolul următorGripa aviara revine in Thailanda dupa zece luni