Avocatul Poporului: Niciuna din cele 20 de hotărâri din 2021 ale CNSU nu a fost publicată în Montorul Oficial

0
51
A gavel and a law book - Hungary

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu că niciuna din cele 20 de hotărâri ale Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) din acest an nu a fost publicată în Montorul Oficial. Potrivit Avocatului Poporului, hotărârile 1-11 și 15-20 au fost publicate pe site-urile oficiale, însă hotărârile 12, 13 și 14 nu se regăsesc nici măcar aici.

”Nefiind publicate nicăieri nu știm ce conținut au. Mi se pare incredibil că discutăm de România digitalizată şi să prevadă că unele acte în loc să fie publicate pe Monitorul Oficial sunt publicate pe site-uri. Am aflat cu stupoare că sunt şi ordine de ministrul care sunt aplicate şi nu sunt publicate”, a declarat Avocatul Poporului, Renate Weber, marți seară, la un post de televiziune.

Totodată, Renate Weber a precizat că i-a solicitat premierului Florin Cîțu să explice de ce 20 de hotărâri emise în 2021 de CNSU nu sunt publicate în Monitorul Oficial, amintind că aceasta este condiție obligatorie pentru intrarea în vigoare.

Ad in title

”Se poate reține o încălcare a prevederilor art. 31 din Constituție privind dreptul la informație și a celorlalte dispoziții legale incidente”, se arată într-o scrisoare deschisă a Avocatului Poporului adresată premierului Florin Cîțu și CNSU.

Potrivit Avocatului Poporului, deși conform legii publicarea în Monitorul Oficial a actelor normative este obligatorie, ”am constatat că hotărârile adoptate de CNSU de la începutul acestui an și până în prezent, având ca obiect starea de alertă, fie măsurile luate pe durata acesteia, nu au respectat regimul publicității actului normativ”.

Avocatul Poporului atrage atenția că publicarea în Monitorul Oficial este obligatorie pentru intrarea în vigoare a unui act normativ și că astfel se asigură accesul publicului la conținutul ei.

”Vă rugăm să ne comunicați motivele de fapt și de drept pentru care, pe de o parte, hotărârile adoptate de acest organism de la începutul anului 2021 și până în prezent nu au respectat condiția publicării în Monitorul Oficial și, pe de altă parte, anumite hotărâri adoptate tot în acest an de CNSU nu au fost adoptate nici pe site-urile gov.ro și stirioficiale.ro”, le solicită Avocatul Poporului, Renate Wever, premierului Cîțu și reprezentanților CNSU.

 

Articolul precedentGermania suspendă imunizarea persoanelor sub 60 de ani cu vaccinul AstraZeneca
Articolul următorStudiu: Celulele T induse de infecția COVID-19 răspund la noile variante de virus SARS-CoV-2