„Astmul poate fi controlat”, campanie a Societatii Romane de Pneumologie

0
48

Astmul reprezinta o problema de sanatate publica globala, care afecteaza mai mult de 300.000.000 de oameni din intreaga lume, conform Global Burden of Asthma Report. Doar in Europa, 30.000.000 persoane sufera din cauza astmului, iar in Europa de Vest, o persoana moare din cauza acestei boli in fiecare ora.

in Romania, se estimeaza ca sunt intre 800.000 si 1.000.000 de cazuri de astm. Cu toate acestea, afectiunea este deseori subdiagnosticata si subtratata.

Societatea Romana de Pneumologie a lansat, cu ocazia Zilei Mondiale a Astmului 2016, campania ,,Astmul poate fi controlat”. Astfel, pacientilor li care se atrage atentia asupra faptului ca afectiunea poate fi tinuta sub control in cazul in care se respecta recomandarile medicului si se evita factorii de risc. Pe site-ul www.invingeastmul.ro acestia au la dispozitie un test de autoevaluare a controlului bolii si informatii care sa le vina in ajutor.

in cadrul campaniei, persoanele cu simptome respiratorii sugestive si pacientii deja diagnosticati pot sa isi testeze functia pulmonara gratuit in Bucuresti, in perioada 21-22.05.2016, in Parcul Tineretului, intre orele 9.30-16.30 (intrarea dinspre Cafeneaua Actorilor).

La persoanele cu astm, caile respiratorii se inflameaza si devin mult mai sensibile la schimbarile de mediu. Afectiunea se caracterizeaza prin probleme de respiratie si prin simptome ca lipsa de aer, respiratie suieratoare, senzatie de apasare in piept si tuse.

Astmul poate aparea la orice varsta, dar jumatate dintre pacienti au avut primele simptome in jurul varstei de 10 ani.

Copiii cu alergie alimentara sunt mai predispusi decat alti copii sa faca astm. Alergiile la polen, praf de casa, blana de animale, fum, poluare cresc, de asemenea, riscul de a produce boala.

Netratat, astmul devine mai grav de-a lungul anilor, iar plamanii functioneaza mai greu. De aceea, medicii recomanda pacientilor sa respecte tratamentele si sa evite factorii de risc. Doar asa, boala poate fi tinuta sub control, iar plamanii pot functiona mai multi ani fara probleme.

Articolul precedentConf. dr. Patriciu Achimas-Cadariu – bilantul celor 6 luni la conducerea Ministerului Sanatatii
Articolul următorMinisterul Sanatatii a publicat rezultatele testelor de concentratie pentru dezinfectantii folositi in spitale