ASSMB: Echipa de medici de gardă a constatat că pacientul a fost adus decedat la Spitalul „Dr. Victor Babeș”

0
293

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) a transmis, referitor la un presupus deces al unui pacient în curtea Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, că în urma examinării clinice, echipa de medici de gardă, formată dintr-un infecționist și un specialist ATI, au constatat că pacientul a fost adus decedat la spital.

Potrivit ASSMB, în urma verificării documentelor aduse de cei care însoțeau pacientul, s-a constatat că acesta suferea de multiple afecțiuni neurologice și cardiovasculare cronice. Soția sa, cu COVID-19, decedase cu o zi înainte la un alt spital din București.

Pe baza analizei situației de fapt și a datelor existente, Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei a stabilit că nu este vorba despre o moarte suspectă, trupul persoanei decedate fiind transportat la Institutul de Medicină Legală, precizează reprezentanții ASSMB.

„În după-amiaza zilei de luni, 11.10.2021, la poarta spitalului s-a prezentat un autoturism particular în care se aflau în total patru persoane, care a adus pentru evaluare un pacient în vârstă de 79 de ani, domiciliat în București și prezentat ca având o stare generală extrem de gravă, suspect COVID-19. În această situație, conform procedurii, personalul medical a apelat serviciul 112 pentru a anunța evenimentul. În circa 10 minute, la fața locului s-a prezentat un echipaj de Poliție.
În urma verificării documentelor aduse de cei care însoțeau pacientul, s-a constatat că acesta suferea de multiple afecțiuni neurologice și cardiovasculare cronice. Soția sa, cu COVID-19, decedase cu o zi înainte la un alt spital din București.
Pe baza analizei situației de fapt și a datelor existente, Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei a stabilit că NU este vorba despre o moarte suspectă, trupul persoanei decedate fiind transportat la Institutul de Medicină Legală”, se arată într-un comunicat al ASSMB.

Articolul precedent12 octombrie, Ziua mondială a artritei
Articolul următorSpitalul modular de la Lețcani nu se mai redeschide marți