Asociatiile de studenti in medicina trag un semnal de alarma pentru ca examenul de rezidentiat sa nu fie amanat

0
287

Amanarea examenului de rezidentiat si integrarea pe piata muncii a mii de absolventi de medicina din Romania sunt problemele asupra carora atrag atentia reprezentantii Federatiei Asociatiilor Studentilor in Medicina din Romania (FASMR). in acest moment, exista un real pericol ca examenul sa nu fie organizat pentru ca metologia de organizare si numarul de posturi nu au fost inca stabilite din cauza absentei ministrului Educatiei.

in consecinta, FASMR trage un semnal de alarma asupra situatiei in care se afla examenul de rezidentiat programat in data de 17 noiembrie 2019 si a importantei vitale a acestuia pentru absolventii din domeniul sanatatii.

intr-un comunicat de presa, reprezentantii studentilor in medicina au facut un apel catre Guvernul Romaniei, Parlamentul Romaniei, Administratia Prezidentiala, Universitatile de Medicina si Farmacie, Directiile de Sanatate Publica si Colegiul Medicilor pentru rezolvarea situatiei.

„Pentru ca examenul sa se poata desfasura in conditii optime conform actualei cronologii, metodologia de organizare, comisiile de specialitate si numarul de locuri/posturi trebuie aprobate prin ordin comun al Ministrului Sanatatii si Educatiei. in momentul de fata acest lucru nu poate fi realizat din cauza absentei Ministrului Educatiei si a faptului ca institutiile statului paseaza intre ele responsabilitatea solutionarii acestei crize”, se arata in comunicatul federatiei.

Studentii in medicina arata importanta examenului de rezidentiat pentru care absolventii s-au pregatit intens timp de sase ani si care nu trebuie sa fie periclitat de proceduri, intarzieri si jocuri politice.

„Examenul de rezidentiat este mult mai mult decat un examen pentru studentii si absolventii medicinisti, este momentul la care am sperat si pentru care ne-am pregatit timp de sase ani, care marcheaza implinirea vocatiei unei generatii intregi de viitori medici. Colegii nostri mai mari, acum absolventi, s-au pregatit pentru acest examen al maturitatii medicale si nu merita ca viitorul lor sa fie subiectul unei neintelegeri politice intre institutiile statului. FASMR este alaturi de absolventi si solicita solutionarea acestei crize, pentru ca examenul sa se poata sustine la data anuntata anterior, 17 noiembrie 2019, in conditii optime.”, spune presedintele FASMR, Teodor Cristian Blidaru.

Ulterior, reprezentantii FASMR au anuntat ca au avut o convorbire telefonica cu ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, care i-a asigurat ca, pentru deblocarea acestei situatii, se cauta solutii viabile pentru toate institutiile implicate. 

 

Articolul precedentPeste o mie de romance din mediul rural, testate pentru cancerul mamar
Articolul următorO aplicatie digitala vine in ajutorul ingrijirii batranilor