ARAS trage un semnal de alarmă referitor la modul în care Parlamentul României ia decizii privind viaţa cetăţenilor

0
341
facebook/ Aras Bucuresti

Consumatorii de droguri au dreptul la servicii de sănătate, la fel ca toţi cetăţenii României, transmit reprezentanții Asociației Române Anti-SIDA(ARAS), într-un comunicat ce se înscrie în seria acțiunilor de informare prilejuite de 26 iunie, dată ce marchează în întreaga lume „ziua de acţiune Sprijin, nu Pedepse”, când se solicită factorilor de decizie măsuri eficiente pentru asigurarea accesului universal la serviciile de reducere a riscurilor dedicate persoanelor care consumă droguri.

În luna iunie a acestui an, Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS) desfăşoară o campanie de informare a publicului larg cu privire la riscurile consumului de droguri, terminologia recomandată, modele de succes în dezincriminare şi legalizare, servicii disponibile.

Demers în Parlament: Primul proiect înregistrat de dezincriminare a posesiei de canabis

“România încă se chinuie să înțeleagă evoluțiile ultimilor 20 de ani în materie de politici publice antidrog. Peste 50 de State din jurul lumii au dezincriminat sau legalizat strict diferite substanțe și au introdus programe clare de suport și distribuire de substanțe.

Trecem acum prin ceea ce criminologii numesc o <<revoluție globală a dezincriminării și legalizării>>, iar următoarele două decenii vor aduce colapsul total al modelului prohibiționist. Acest model din urmă, axat pe dezumanizare, stigmă și pedepse și îmbrățișat strâns de România, a <<eșuat cu consecințe devastatoare pentru indivizii și societățile din întreaga lume>>.
Avem însă prima acțiune concretă în Parlament ca un punct de plecare în lungul drum al abandonării pedepselor: primul proiect înregistrat de dezincriminare a posesiei de canabis pentru consum propriu (L384/2023). Deși inițial conceput cu scopul dezincriminării posesiei tuturor substanțelor, a fost restrâns doar la canabis, din considerente politice și practice.
Acest proiect deschide totuși o discuție onestă despre inutilitatea pedepselor penale pentru persoanele care au cantități mici de substanțe asupra lor, despre nevoia de abordări de sănătate publică și mai ales despre abandonarea modelului prohibiționist.
Support, DON’T Punish” – menționează  Vlad Zaha, criminolog la Universitatea Oxford, pe platforma organizației amintite.

ARAS: „Politicile punitive dau măsura intoleranţei societăţii, accentuează discriminarea şi, pe termen lung, scăderea calităţii vieţii”

ARAS a asigurat în ultimii 30 ani servicii de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri pentru populaţia din Bucureşti, în acord cu recomandările UNAIDS, UNODC şi OMS şi în limitele fondurilor disponibile:

„Am atras repetat atenţia instituţiilor publice că, pentru ca aceste servicii să fie constante şi eficiente, ele trebuie să fie susţinute de politicile din domeniu şi de finanţări de la bugetul de stat, atât de la nivel central cât şi de la nivel local. În acest sens, am semnalat de-a lungul timpului lipsa finanţării pentru serviciile de susţinere a nevoilor consumatorilor de droguri injectabile din Bucureşti prin scrisori directe către Primăria Bucureşti, primăriile de sector, DGASPC-uri, Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne, Agenţia Naţională Antidrog, comisiile de sănătate din Senat şi Camera Deputaţilor.

Am reacţionat la propunerile de modificări legislative care înăspresc pedepsele pentru posesia de substanţe interzise fără a stabili o cantitate dedicată consumului personal. Faptul că aceste modificări au fost adoptate fără consultarea experţilor în dependenţe (medici psihiatri, psihologi, asistenţi sociali) şi fără grijă pentru acest segment de populaţie deja foarte vulnerabil şi nu puţin numeros este un semnal de alarmă pentru modul în care Parlamentul României ia decizii privind viaţa cetăţenilor.

În contextul actual, considerăm că ignorarea/negarea realităţii (consumul şi dependenţa de droguri de diverse tipuri) şi mai ales a consumatorilor de droguri vulnerabili conduce la o explozie a numărului de infecţii cu HIV şi hepatite, la creşterea numărului de decese prin supradoză şi la înrăutăţirea stării de sănătate şi a situaţiei sociale a acestor persoane şi a celor apropiaţi lor, cu toate consecinţele evidente.

Politicile punitive dau măsura intoleranţei societăţii, accentuează discriminarea şi, pe termen lung, scăderea calităţii vieţii.

Încă o dată, ARAS solicită autorităţilor responsabile să ia măsuri rapide şi eficiente pentru rezolvarea problemelor legate de consumul de substanţe interzise (să finanţeze serviciile de reducere a riscurilor la nivelul nevoilor, să crească numărul de locuri în tratament pentru dependenţa de opiacee, să aprobe modificările legislative care permit posesia de canabis pentru consum personal)” – menționează Diana Popescu, Responsabil comunicare, ARAS.

Articolul precedentFiica secretarului de stat John Kerry, în staff-ul OMS (VIDEO)
Articolul următorMinistrul Alexandru Rafila: „Încercăm de 7-8 luni să discutăm cu cei care au scris această formă a PNCC”