Arad: Centru medical din administrarea MAPN, nefuncțional de doi ani

0
510

Un nou centru medical din Arad – în care s-au investit aproximativ două milioane de euro – este nefuncţional de doi ani pentru că nu dispune de niciun angajat din cei 60 necesari. Imobilul în care a funcționat pe vremuri policlinica CFR din Arad se află din 2018 în administrarea Spitalului Militar Timișoara, fiind renovat în vederea transformării lui în „Centrul Medical de Diagnosticare şi Tratament Ambulatoriu”, menit să deservească atât militari cât și civili.

Deputatul Sergiu Bîlcea a semnalat, miercuri, către MAPN, această situație, arătând că o „investiţie guvernamentală în sistemul de sănătate arădean, Policlinica CFR, finalizată deja, este încă nefuncţională din cauze birocratice”.

„Policlinica CFR devine funcțională după aprobarea schemei de personal: acesta este răspunsul primit la o întrebare adresată ministrului apărării. Consider anormal faptul că o investiție guvernamentală pentru care au fost făcute investiții în infrastructură de peste 5,2 milioane de lei și 5,5 milioane de lei pentru aparatură medicală este nefolosită.

În răspunsul primit, MApN apreciază că investițiile în dotări sunt suficiente pentru buna funcționare a unității medicale. De asemenea, se specifică faptul că blocajul este legat de problema angajării personalului necesar. Statul de funcții, 58 de posturi civile și militare, a intrat în vigoare la începutul anului. MApN a transmis Ministerului Sănătății macheta cu posturile vacante și bugetate, care va trebui aprobată de Guvern.
Demersurile sunt în desfășurare în acest moment, evident cu un ritm mai lent decât ne-am dori”, a transmis oficialul.

Centrul medical are o capacitate de lucru de 16 cabinete pe două ture, 22 medici specialişti, 23 asistenţi medicali, un medic stomatolog, un tehnician dentar şi două laboratoare, unul de analize medicale iar celălalt de imagistică medicală.

Articolul precedentNou manager și la Spitalul Municipal Urziceni după ce o pacientă a fost dată afară și a ajuns să nască pe trotuar
Articolul următorDirectorul Institutului „Matei Balş” despre noul coronavirus din România: „Lucrurile pot fi ţinute sub control fără discuţie”