Apneea de somn, o problema frecventa intalnita si in randul femeilor

0
250

Aproximativ 400 de femei adulte din Suedia au participat la un studiu ale carui rezultate au demonstrat faptul ca si reprezentantele sexului frumos pot avea probleme cu apneea de somn, desi este considerata o boala a barbatilor, scrie www.dailymail.co.uk.

Jumatate dintre participantele la studiu cu varste cuprinse intre 20 si 70 de ani aveau cel putin cate cinci episoade de apnee de somn, cu o durata medie de 10 secunde fiecare. Fenomenul de intrerupere a respiratiei in timpul somnului a fost intalnit la aproape 84% dintre femeile care sufereau de hipertensiune arteriala sau obezitate.

De asemenea, rezultatele au aratat faptul ca apneea de somn este o problema frecventa mai ales in randul femeilor care au o varsta inaintata. in cazul femeilor cu varste cuprinse intre 20 si 44 de ani doar un sfert dintre acestea sufereau de apnee de somn, in timp ce 56% dintre participante cu varste cuprinse intre 45 si 54 de ani se confruntau cu aceasta problema. in ceea ce priveste femeile de peste 55 de ani, procentul a fost de 75%.

Apneea de somn severa care presupune 30 de intreruperi de respiratie pe ora a fost intalnita mult mai rar. Doar 4,6% dintre femeile cu varste cuprinse intre 45 si 54 de ani si 14% dintre femeile de peste 55 de ani s-au confruntat cu apneea de somn severa. Totodata, o cercetare recenta a demonstrat ca femeile care sufera de apnee de somn pot avea probleme cu memoria si chiar se pot confrunta cu dementa.

Articolul precedentCercetatorii au descoperit un tratament care ar putea vindeca formele rare de autism
Articolul următorHemofilia, boala ereditara intalnita mai frecvent la barbati