Angela Merkel solicită ferm aplicarea restricțiilor anti-COVID-19

0
7

Cancelarul federal german Angela Merkel a solicitat cu fermitate landurilor să aplice restricţiile pentru a contracara cel de-al treilea val al pandemiei de coronavirus. Solicitarea vine în contextul în care mai multe landuri au anunţat proiecte de relaxare a acestor restricţii, informează AFP, potrivit Agerpres.

”Trebuie acum să punem în aplicare cu multă seriozitate măsurile potrivite. Însă, unele landuri fac acest lucru, dar altele nu-l mai fac”, şi-a exprimat nemulţumirea Angela Merkel în timpul unui interviu televizat.

Mai mult, Angela Merkel a ameninţat cu o intervenţie mai constrângătoare din partea statului federal, dacă regulile nu vor fi aplicate în mod ferm, chiar dacă gestionarea sanitară ţine de landuri, iar restricţiile au fost până acum decise în urma unor lungi negocieri între cancelarul federal şi liderii la landuri.

”Nu voi sta două săptămâni fără să fac nimic”, a avertizat Merkel.

Cancelarul german a invocate, printre măsurile necesare, instaurarea unor interdicţii de circulaţie care ar putea fi ”un mijloc foarte eficient”, potrivit ei, de luptă împotriva virusului. Niciodată aplicată la scară naţională de la începutul pandemiei, o astfel de restricţie este extrem de controversată în Germania, mai scrie Agerpres.

Articolul precedentRaed Arafat: Nu vor exista restricții mai dure
Articolul următorCreștere a ratelor de infectare în Ilfov și București, până la 8,51 și 7,06 cazuri la mia de locuitori