ANAT solicită introducerea testării rapide ca metodă alternativă de acces pe teritoriul României

0
141

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să permită accesul turiştilor străini nevaccinaţi împotriva noului coronavirus pe teritoriul României doar pe baza testelor rapide, ca metodă alternativă.

Conducerea ANAT este de părere că această măsură ar stimula atragerea de turiști străini și ne-ar alinia cu majoritatea statelor europene care acceptă deja această metodă de testare pentru a permite accesul persoanelor nevaccinate pe teritoriile lor.

”Pentru a veni în sprijinul turiștilor care, din motive personale, au ales să nu se vaccineze, vă solicităm sprijinul pentru susținerea în cadrul CNSU a introducerii testării rapide ca metodă alternativă de acces pe teritoriul României, pentru a stimula atragerea de turiști străini și pentru a ne alinia cu majoritatea statelor europene care acceptă deja această metodă de testare pentru a permite accesul persoanelor nevaccinate pe teritoriile lor”, a declarat Dumitru Luca, președintele ANAT, în cadrul unei scrisori deschise trimise în atenția Prim Ministrului Florin Cîțu, a Ministrului Antrepenoriatului, Economiei și Turismului, Claudiu Năsui și a Secretarului de Stat Raed Arafat.

Ad in title

În același timp, ANAT subliniază, în contextul actualizărilor săptămânale ale listei cu țări la risc și a aplicabilității din ziua următoare a acesteia, că persoanele care se află deja într-o țară care urmează să fie introdusă pe lista galbenă și au returul în prima zi de aplicare a noii liste nu au, fizic, timpul necesar pentru a se încadra în intervalul necesar realizării testării RT-PCR, pe lângă costurile mai mari, respectiv neplăcerile provocate de necesitatea programării și realizării unor astfel de teste în timpul vacanței.

Mai mult, ANAT spune că România este printre statele cu cele mai dure condiții de acces pentru minorii sub 12 ani.

Astfel, ANAT solicită Guvernului să reconsidere și condițiile de acces pe teritoriul României pentru minorii sub 12 ani, pentru care nu există deocamdată disponibilă opțiunea vaccinării.

”România este printre statele cu cele mai dure condiții de acces pentru această categorie de cetățeni, exceptând de la testare doar copiii sub 3 ani, în vreme ce statele europene acordă diverse derogări care se situează în intervalul de vârstă 5- 12 ani. Ca măsură suplimentară de siguranță, statul român poate aplica metoda folosită deja în Grecia, de testare aleatorie a turiștilor la frontieră, costurile testării fiind suportate integral de stat”, se arată într-un comunicat de presă al ANAT.

 

Articolul precedentDirectorul medical al Spitalului de Copii “Dr. Victor Gomoiu”, despre bolile rare
Articolul următorProf. dr. Viorel Jinga, despre înființarea Institutului de Genomică din subordinea UMF Carol Davila București