Alergiile solare la copii apar chiar si la 24-48 de ore de la nastere

0
61

Alergiile solare sau reactia pe care o are pielea la lumina solara apare si la copii, chiar si la 24- 48 de ore dupa nastere, a declarat, pentru SanatateaTV.ro, dr. Doina Baldovinescu, medic primar medicina de familie. Printre formele alergice cele mai frecvente, dr. Doina Baldovinescu a amintit si urticaria, eritemul sau dermatozele.

De asemnea, explica dr. Doina Baldovinescu, multe reactii alergice se declanseaza si pe fond nervos. De aceea, este bine ca pacientii sa isi dozeze efortul fizic si sa aiba un bun control emotional ,pentru a evita alergiile solare.

Dermografismul, un tip particular de alergie, reprezinta o reactie alergica sau un raspuns al tesutului cutanat in urma actiunii unui stimul mecanic, a declarat dr. Doina Baldovinescu. Astfel, pacientul prezinta semne pe piele ca urmare a unei presiuni, frecari sau zgarieri mecanice. Putem considera dermografismul ca un tip de urticarie, care apare dupa cateva minute de la actiunea stimulului si persista cel mult 10 minute.

Potrivit dr. Doina Baldovinescu, exista si unele medicamente care sensibilizeaza pielea la actiunea luminii solare, iar pentru a ne feri de alergiile solare, recomanda evitarea expunerii la soare in timpul administrarii acestor medicamente.

Ca metode de preventie a alergiilor solare, dr. Doina Baldovinescu recomanda evitarea expunerii la soare dupa orele 11:00, iar daca acest lucru nu este posibil, sa purtam imbracaminte lejera si sa ne hidratam corespunzator.

Articolul precedentNumarul copiilor cu hepatita B, in scadere
Articolul următorMai putin de 5% dintre pacienti intalnesc efectele nedorite ale inhibitorilor normo-glicemianti