Aproximativ 24.000 de membri personal medical din Africa de Sud au fost infectaţi cu noul coronavirus de la începutul pandemiei, din martie, şi 181 au murit din această cauză, a declarat miercuri ministrul sud-african al Sănătăţii, Zweli Mkwize, potrivit AFP.

Cifra de 24.000 de persoane infectate reprezintă circa 5% din numărul total de cazuri de COVID-19 din Africa de Sud, a precizat ministrul în cadrul unei conferinţe de presă.

De la începutul pandemiei, sindicatele au avertizat cu privire la siguranţa personalului din spitalele din Africa de Sud care tratează pacienţi cu COVID-19, precum şi la numărul şi calitatea echipamentelor de protecţie.

Cu 521.318 de cazuri confirmate, dintre care peste 8.000 de decese, Africa de Sud este cea mai afectată ţară de pe continentul african. Numai în această ţară au fost înregistrate mai mult de jumătate dintre cazurile de coronavirus din Africa.

Ea este de asemenea a cincea ţară din lume cea mai afectată de pandemie în ceea ce priveşte cazurile confirmate, însă numărul oficial al deceselor este în mare măsură subestimat, au avertizat specialiştii, potrivit Agerpres.

Între 40.000 şi 50.000 de persoane ar putea muri de COVID-19 până la sfârşitul anului în ţară, potrivit estimărilor oficiale.

„Nu am terminat încă” cu pandemia, a recunoscut Zweli Mkwize, cu toate acestea „nu am ajuns la stadiul în care nu există loc pentru pacienţii (cu COVID-19) în spitale”, a mai spus el.

Ministrul a declarat că ţara sa „ar putea atinge vârful (pandemiei) până la sfârşitul lunii august”, avertizând totodată în legătură cu riscul unui al doilea val dacă măsurile luate pentru a opri boala sunt abandonate prea rapid.