Membrii Asociației Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR) au semnat un Pact de solidaritate privind asigurarea condițiilor tehnice necesare pentru facilitarea accesului pacienților români la vaccinul anti-COVID-19, pentru a veni în sprijinul autorităților în implementarea strategiei și a planului de acțiuni privind vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2.

„Salutăm demersul de realizare a unei Strategii Naționale de Vaccinare și apreciem rolul strategic asumat de către Administrația Prezidențială în dezvoltarea unui mecanism de implementare care să coalizeze toți actorii relevanți. În acest context, considerăm că sectorulde distribuție și retail farmaceutic reprezintă o verigă importantă a sistemului de sănătate din România și trebuie să fie parte integrantă din infrastructura rețelei de vaccinare avută învedere în cadrul strategiei naționale. Tocmai de aceea, pentru a veni în întâmpinarea acestui demers, am decis semnarea unui Pact de solidaritate care ne va permite să realizăm acțiuni desprijin sub tutela și directa organizare și supraveghere a autorităților competente, fără aimplica vreo acțiune concertată de aliniere între membrii ADRFR.”, a declarat Iulian Trandafir, președintele ADRFR.

ADRFR reunește companii din distribuția și comercializarea de medicamente care operează o rețea de depozite și farmacii comunitare cu acoperire națională.

Membrii ADRFR au anunţat că îşi manifestă disponibilitatea de a pune la dispoziția instituțiilor statului expertiza în domeniu, resurse materiale și umane.

„În această perioadă premergătoare campaniei de vaccinare anti-COVID-19, la nivel global, toți distribuitorii din sectorul farmaceutic urmăresc cu maximă atenție comunicările producătorilor privind condițiile de stocare și transport ale vaccinului, deoarece acestea sunt esențiale în stabilirea procesului de punere pe piață. Companiile din cadrul ADRFR depun toate eforturile pentru a fi pregătite să sprijine autoritățile în momentul demarării campaniei naționale de imunizare”, a adăugat Iulian Trandafir, președintele ADRFR.