Două unități sanitare din Baia Mare, dotate cu aparate RMN moderne

0
333
Foto: SJU Baia Mare

Două unități medicale publice din Baia Mare vor fi dotate cu aparate RMN moderne, ca parte a unei investiții importante finanțate de Ministerul Sănătății, în valoare totală de 30 de milioane de lei.

„Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Dr. Constantin Opriş’ Baia Mare va beneficia de al doilea aparat RMN (spitalul mai deţine un aparat, aflat în folosinţă – n.red.), iar Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie va primi, la rândul său, un RMN nou, modern şi performant. Totul este posibil datorită sprijinului Ministerului Sănătăţii, care a alocat 30 de milioane de lei pentru aceste achiziţii esenţiale”, a transmis Gabriel Zetea, președintele CJ, pe pagina sa de Facebook.

Aceste achiziţii vin într-un context în care spitalele din judeţ se confruntă cu o solicitare crescută, în special în Baia Mare, unde unităţile medicale judeţene acoperă o gamă largă de servicii esenţiale pentru întreaga regiune.

„Zilele trecute am reuşit să obţinem 20 de milioane de lei pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă, sumă din care vom achiziţiona: un aparat PET-CT, vital pentru diagnostice precise în oncologie, cardiologie şi ortopedie; un RMN de ultimă generaţie, care va reduce considerabil timpii de aşteptare. Două RMN-uri înseamnă de două ori mai mulţi pacienţi investigaţi la timp, mai puţină suferinţă, mai multă speranţă. Înseamnă grija reală faţă de oameni”, a precizat Zetea.

Articolul precedentAloe vera ajută digestia și vindecarea pielii, dar frunza întreagă poate fi toxică
Articolul următorA început turnarea etajului al doilea al noului spital din Tecuci