Anchete și la SJU Târgu Jiu după ce o pacientă în travaliu a fost operată de hernie abdominală

0
674
foto: Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

Un nou caz a scos la suprafață problemele grave din sistemul medical autohton: la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, cadrele medicale au operat de hernie de disc o gravidă din Tismana care se afla în travaliu.

O anchetă se află în derulare la nivelul instituției și, de asemenea, au fost sesizate și alte instituții precum Direcția de Sănătate, Colegiul Medicilor și Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate din județul Gorj.

Miercuri, Spitalul Judeţean Târgu Jiu informează că pacienta în vârstă de 35 de ani s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe în data de 19 august cu dureri abdominale şi prezenţa unei eventraţii abdominale post operatorii supraombilicală strangulată, parţial redusă în urma manevrelor de taxis (manevre de presiune cu ajutorul mâinii, efectuate în scopul reducerii unei hernii strangulate) efectuate de medic.

„Medicul chirurg de gardă a decis internarea pacientei pentru supraveghere, căci exista riscul ca eventraţia să se restranguleze, ceea ce s-a şi întâmplat. Menţionăm faptul că, în timpul anamnezei, pacienta a afirmat că nu este însărcinată, că a avut menstruaţie şi se află sub tratament cu anticoncepţionale. De asemenea, aceasta a declarat pe proprie răspundere că nu este însărcinată şi la Laboratorul de Imagistică Medicală, înainte să i se facă raze pulmonare”, precizează instituția.

Pacienta nu a știut că este gravidă în luna a noua însă nici cadrele medicale care au consultat-o nu au luat în considerare această situație; deși, nu i s-a făcut nicio ecografie, doctorii au condus-o în blocul operator al secției de Chirurgie și de-abia după ce i s-a administrat anestezia, chirurgul și-a dat seama că de fapt durerile respective sunt speficice nașterii la termen. Astfel, a fost chemat medicul specialist pentru efectuarea  operației de cezariană. Pacienta a adus pe lume o fetiță de aproximativ trei kilograme; ea mai are acasă două fiice, adolescente, în vârstă de 16 ani.

Cum s-a derulat incidentul

Marţi, în timpul vizitei medicale, medicul chirurg a constatat că pacienta are nevoie de intervenţie chirurgicală:

„Intraoperator s-a constatat prezenţa eventraţiei strangulate cu intestin afectat, cu epiplon în sac de eventraţie, dar şi un uter mărit ca volum ca urmare a unei sarcini. În acel moment, medicul chirurg a solicitat prezenţa în sala de operaţie a colegilor de la Secţiile Obstetrică Ginecologie şi Neonatologie. După intervenţia medicilor obstreticieni, s-a continuat intervenţia chirurgicală şi pentru rezolvarea eventraţiei. În prezent, pacienta se află internată în Terapie Intensivă, pentru recuperarea postoperatorie, iar nou-născutul este la Neonatologie. Mama este conştientă, cooperantă, stare de sănătate fiind stabilă. Şi starea de sănătate a copilului este stabilă”, arată reprezentanţii spitalului.

Potrivit chirurgului de pe tura respectivă, efectuarea unei ecografii nu ar fi furnizat informaţii suplimentare relevante pentru diagnosticul de eventraţie abdominală:

„Potrivit medicului chirurg, având în vedere diagnosticul stabilit şi abdomenul cicatricial şi multioperat, dar şi peritonita generalizată din antecedentele medicale, efectuarea unei ecografii nu ar fi furnizat informaţii suplimentare relevante pentru diagnosticul de eventraţie abdominală. Statistic vorbind, în una din 2.500 de sarcini, femeia nu este conştientă de prezenţa fătului şi află că este însărcinată când se declanşează travaliul”, transmite SJU.

Articolul precedentMinistrul Sănătății: „Peste 1.700 urgenţe anul trecut, majoritatea tineri. (…) Au fost poate mai mulţi, dar faptul că această activitate de deţinere şi consum de droguri poate fi incriminată, câteodată poate să creeze anumite reticenţe în a te prezenta la medic”
Articolul următorNou manager și la Spitalul Municipal Urziceni după ce o pacientă a fost dată afară și a ajuns să nască pe trotuar