Câți români s-au infectat cu SARS-CoV-2 după prima doză de vaccin

0
539

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a precizat că aproximativ 3.500 de români s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2 după ce au primit prima doză de vaccin, acesta fiind motivul pentru care nu s-au prezentat la rapel. Totodată, sunt „foarte puţine cazuri” de infectare după rapel, a precizat Valeriu Gheorghiță.

Medicul Valeriu Gheorghiţă a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că circa 3.500-3.600 de persoane care au primit prima doză de vaccin anti-COVID-19 s-au infectat cu SARS-CoV-2.

„Este, de altfel, principalul motiv pentru care aceste persoane nu s-au prezentat la doza de rapel, aşa cum au fost programate în platformă”, a  explicat Valeriu Gheorghiţă.

În ceea ce priveşte numărul celor care s-au infectat după ce au făcut şi rapelul, medicul a menţionat că „sunt foarte puţine cazuri”.

Valeriu Gheorghiță a menţionat că „este prematur” să se discute despre un aşa-zis paşaport de vaccinare care să permită accesul în diverse locuri publice, menţionând că decizia nu aparţine comitetului care coordonează activitatea de vaccinare.

Articolul precedentManager nou la Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională O.R.L. „Prof. Dr Dorin Hociotă”
Articolul următorModerna va livra Uniunii Europene, în februarie, mai puţine doze de vaccin anti-COVID-19