Aparatura nouasi modernizari la Spitalul din Zarnesti

0
614

Spitalul din Zarnesti va fi dotat si modernizat prin programe derulate de primaria orasului. Este vorba de doua proiecte finantate prin Programul Operaţional Regional (POR) care depasesc 32 de milioane de lei.

Un proiect, in valoare de peste 22 de milioane de lei, vizeaza eficientizarea energetica a cladirii spitalului, iar un altul prevede dotarea ambulatoriului si are o valoare de peste zece milioane de lei.

Potrivit primarului orasului Zarnesti, Alexandru Igrişan, proiectul de eficientizare energetica a  cladirii spitalului prevede inclusiv instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi termice pentru consum propriu – o centrala termica pe peleţi, 30 de panouri solare şi 150 de panouri fotovoltaice tip off-grid, precum şi instalaţiile aferente, scrie Agerpres.
Prin dotarea ambulatoriului, se doreste ridicarea nivelului calitativ al actului medical, scaderea numarului de pacienţi internaţi, precum şi o diagnosticare a acestora in stadiu incipient şi tratarea cu succes a unor afecţiuni mai uşoare. Prin acest proiect, ambulatoriul va avea si un
laborator de explorari funcţionale radiologice, care va fi dotat, in premiera pentru acest spital, cu un computer tomograf.

Anul trecut, spitalul Zarnesti a fost dotat cu aparatura in valoare de aproximativ 1,7 milioane de lei. Cea mai mare parte a aparaturii achizitionate fiind deja pusa in funcţiune la sfarşitul anului trecut, a anuntat primarul Igrisan, citat de Agerpres.

Managerul Spitalului din Zarneşti, dr. Xenia Pucheanu, a afirmat ca o parte din cele cateva zeci de obiecte de aparatura medicala sunt o premiera pentru unitatea sanitara, ca de exemplu ventilatorul pentru respiraţie asistata. Directorul a explicat ca vechea masa de operaţie nu era noua nici la momentul deschiderii spitalului, in anul 1986.

Spitalul insa ar mai avea nevoie si de alte dotari, in necesarul de achiziţii pe acest an fiind inclus un artroscop pentru secţia de ortopedie. Tototdata, unitatea sanitara are nevoie si de personal, in special pe medicina interna şi cea de urgenţa sau urologie. 





Articolul precedentSpecialistii propun scannere termice pe aeroporturile din Romania, pentru a depista noul coronavirus
Articolul următorMersul la cinema, la fel de benefic casi exercitiile cardio usoare – studiu