Nutritie echilibrata pentru o crestere sanatoasa

0
404

O nutritie echilibrata pentru o crestere sanatoasa a bebelusului a fost una dintre principalele teme abordate la cea de-a III-a editie a Conferintei a€œBebe Sanatos”, tema sustinuta de Florenta Cretu, reprezentant medical Milupa Romania.

Stilul actual de viata afecteaza nu numai modul de alimentatie al adultilor, dar si pe cel al copiilor. Studiile intreprinse in Marea Britanie, Olanda si SUA au aratat ca alimentatia sugarilor si a copiilor mici este foarte departe de a fi corecta, determinand deficiente ale unor nutrienti importanti pentru cresterea si dezvoltarea copiilor, cum ar fi carente de fier, zinc sau vitamina D. Astfel, in Marea Britanie, 9 din 10 copii consuma bauturi acidulate, fapt ce determina aparitia carentelor de fier.” in Romania, cea mai raspandita deficienta este cea de fier. La varsta de un an, 59,3% din copii sufera de anemie feripriva. Comitetul de Nutritie ESPGHAN (nr-Societatea Europeana de Gastroenterologie, Hepatologie si Nutritie Pediatrica) a avertizat ca laptele de vaca este o sursa saraca de fier si nu trebuie introdus in alimentatia copiilor mai devreme de varsta de un an”, a declarat Florenta Cretu, reprezentantul medical Milupa Romania, cu ocazia conferintei Bebe Sanatos, desfasurata pe 3 iulie, la Institutul National de Statistica.

Alimentatia la san este foarte importanta pentru dezvoltarea armonioasa a copilului, mai ales ca s-a demonstrat ca sugarul alaptat are sansele cele mai mari pentru a avea un sistem imunitar optim dezvoltat. Astfel, copiii alimentati la san prezinta un risc mai mic de a dezvolta afectiuni precum infectii gastrointestinale, infectii respiratorii, obezitate, infectii urinare, otite sau astm. „Laptele matern este un fluid viu care ofera o nutritie perfecta si care se adapteaza nevoilor copilului. Primele zile dupa nastere sunt epuizante pentru proaspata mamica, iar alimentatia la san este o indemanare care trebuie invatata”, a precizat Florenta Cretu.

Reprezentantul Milupa a explicat ca cea de-a doua optiune de alimentatie a copiilor in primii ani de viata este reprezentata de formulele de lapte adaptate sugarilor. De asemenea, acestea sunt recomandate in momentul in care mama nu mai poate alapta. „O alimentatie echilibrata trebuie sa contina proteine, grasimi, carbohidrati, vitamine, oligoelemente cum ar fi fierul si fibrele. Copiii cu varste cuprinse intre 1 si 3 ani au nevoie de o cantitate mai mica de lapte decat in primul an de viata. Din categoria produselor lactate, laptele constituie un aliment important in dieta copilului”, a mai spus Florenta Cretu. Specialistul a adaugat ca doua canute din formula de lapte adaptata pentru copii asigura 70% din necesarul zilnic de fier. Conform studiilor, prevalenta anemiei feriprive la copii este mult mai scazuta la copiii alimentati cu o formula de lapte imbogatita cu fier decat cei hraniti cu lapte de vaca.

Articolul precedentNastere naturala sau cezariana?
Articolul următorIgiena nou-nascutului si a sugarului mic