Jurma: Avalanșa de fake-news a convins 99% dintre părinți să amâne vaccinarea

0
105

Medicul și cercetătorul Octavian Jurma a declarat că elevii ar trebui vaccinați până în 15 august, pentru a fi protejați optim în școală.

„Vaccinul își face deplin efectul în 30 de zile, deci elevii ar trebui vaccinați până în 15 august ca să fie protejați optim în școală. Chiar și la 1 septembrie e mai bine decât deloc, luând în considerare că și o singură doză de Pfizer sau Moderna este mai eficientă decât Johnson & Johnson”, a afirmat Octavian Jurma.

Medicul a vorbit și despre riscul de miocardită în cazul tinerilor care se vaccinează, subliniind că „avalanșa de fake-news a convins 99% dintre părinți să amâne vaccinarea și să își lase copiii în voia pandemiei”.

„Ținând cont că riscul de miocardită este de peste 1 din o sută la tinerii nevaccinați și de doar 1 din 1 milion la cei vaccinați decizia pare simplă, însă avalanșa de fake-news a convins 99% dintre părinți să amâne vaccinarea și să își lase copiii în voia pandemiei. Din nefericire, efortul de combatere a știrilor false lipsește cu desăvârșire la nivel instituțional astfel încât eșecul campaniei de vaccinare era la fel de predictibil ca sosirea valului 4 în momentul anunțării triumfale că în România pandemia s-a terminat”, a scris Octavian Jurma, într-o postare pe Facebook.

Octavian Jurma a mai spus că chiar dacă nu este o barieră impenetrabilă și poate fi strapunsă de tulpina Delta, care produce o încărcătură virala de 1.000 de ori mai mare decât tulpina din Wuhan, vaccinul reduce de sute de ori riscul personal în cazul expunerii la o persoană infectată.

„Tulpina Delta face de asemenea imposibil de menținut o distanță fizică acceptabil în clase. Deoarece școala este obligatorie, prezența fizică a elevilor și profesorilor ar trebui permisă exclusiv pe baza pașaportului verde. Evident acest lucru nu se va întampla, deci și povara deciziei vaccinării copilului rămâne la părinți”, se arată în postarea medicului.

 

Articolul precedentValeriu Gheorghiță, despre rata de transmitere ridicată a variantei Delta
Articolul următorGCS a anunțat 156 cazuri noi de persoane infectate și trei decese cauzate de COVID-19