Apel al CMMB cu ocazia Zilei Naționale a Donatorului de organe: Activitatea de transplant trebuie revigorată

0
727

Reprezentanții Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB) au lansat un apel cu ocazia Zilei Naționale a Donatorului de organe, prin care au subliniat necesitatea revigorării activității de transplant din România, iar dreptul la acest tip de intervenție să nu fie negat niciunui pacient care are nevoie.

„Dreptul la transplant nu trebuie negat niciunui pacient care are nevoie. Astfel, activitatea de transplant în România trebuie revigorată. Numai prin revigorarea activității la nivel național putem crește șansa la viață a pacienților care au nevoie de transplant”, se arată într-un comunicat de presă al CMMB.

În acest context, Colegiul Medicilor din Municipiul București, cel mai numeros colegiu teritorial din țară, cere măsuri prompte, având în vedere listele de așteptare prezentate public pentru anul 20201:

  • aproape 5.000 de persoane pe lista de așteptare pentru transplant de rinichi
  • peste 400 pentru transplant de ficat
  • aproape 30 pentru transplant de cord
  • 5 pentru transplant pulmonar

„Colegiul Medicilor din Municipiul București este alături de familiile pacienților care au trecut printr-o operație de transplant, precum și de cei aflați pe listele de așteptare, dar și de familiile donatorilor de organe, care, prin decizia lor, au ales sa dăruiască viață semenilor aflați în suferință. Astăzi, de Ziua Națională a Donatorului de Organe, este momentul potrivit să transmitem mesajul nostru de susținere și încurajare a pacienților, dar și de mulțumire celor care trebuie să ia decizii vitale în momente atât de grele din viețile lor: donatori în viață și aparținători ai donatorilor aflați în moarte cerebrală. Gestul de a ajuta alți oameni necunoscuți, oferindu-le astfel șansa la viață, este unul neprețuit. Trebuie să înțelegem cu toții că transplantul înseamnă viață”, se arată în comunicatul CMMB.

Ziua Națională a Donatorului de Organe este marcată în fiecare an pe 16 iulie.

„Să nu uităm că donarea de organe înseamnă salvarea de vieți. De aceea, este necesară creşterea numărului de donatori şi, implicit, a numărului de proceduri de transplant de organe, țesuturi şi celule pe teritoriul României, în acord cu necesitățile patologiei şi pacienţilor vizați. Însă creșterea numărului de donatori nu este suficientă, dacă nu avem infrastructura și resursa umană necesare pentru ca activitatea de transplant să funcționeze eficient. Nu trebuie uitat nici că, pentru ca activitatea de donare de organe să funcționeze, trebuie să existe transparență, corectitudine și o legislație bine pusă la punct, cu reguli și proceduri clare”, a declarat Prof. dr. Cătălina Poiană, Președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB).

Datele arată că anul trecut, viețile a sute de pacienți din România au fost salvate prin transplant. Astfel, au fost 66 de donatori în moarte cerebrală de la care s-au prelevat organe şi ţesuturi. În plus, nouă transplanturi de ficat și 54 de transplanturi renale au putut fi realizate prin recoltarea de la donator în viață.

Articolul precedentGCS: 72 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. La ATI sunt internați 53 de pacienți
Articolul următorIoana Mihăilă: Pregătim cadrul pentru a extinde vaccinarea în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor