Câte persoane au fost vaccinate anti-COVID cu schemă completă de imunizare până la data de 7 iunie

0
38

Aproape 4.000.000 de persoane s-au vaccinat anti-COVID cu schemă completă de imunizare până la data de 7 iunie, a declarat preşedintele Comitetului naţional de coordonare a vaccinării anti-COVID, medicul militar Valeriu Gheorghiţă.

„În ceea ce priveşte bilanţul total al persoanelor vaccinate, de la debutul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie, până pe data de 7 iunie, au fost în total vaccinate cu cel puţin o doză 4.457.688 de persoane, din care, cu schemă completă de vaccinare, adică fie cu două doze, fie o singură doză, sunt aproape 4.000.000 de persoane, mai exact 3.997.752 de persoane”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Președintele CNCAV a adăugat că în platforma de vaccinare sunt, la acest moment, peste 400.000 de persoane programate atât pentru prima doză, cât şi pentru rapel, pe cele patru tipuri de vaccinuri, dar a subliniat că numărul persoanelor programate nu reflectă numărul real al celor care se programează, având în vedere că peste 87% dintre persoanele care s-au vaccinat cu prima doză în săptămâna precedentă s-au prezentat direct către centrele de vaccinare.

Ad in title

În ceea ce priveşte numărul cetăţenilor străini care au fost vaccinaţi de la debutul campaniei de vaccinare, până la acest moment sunt 24.679 de persoane vaccinate cu cel puţin o doză, din care 13.694 au finalizat schema de vaccinare, a precizat președintele CNCAV.

Gheorghiţă a prezentat şi situaţia privind reacţiile adverse, până la data de 7 iunie.

„La nivel naţional au fost raportate în total 16.244 de cazuri de reacţii adverse post-vaccinale, rata de apariţie ARAPI fiind de două reacţii la 1.000 de doze administrate, iar în perioada 31 mai – 6 iunie au fost raportate în total 194 de reacţii adverse, majoritatea fiind raportate la Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale. Vârsta mediană a persoanelor care au raportat reacţii adverse a fost tânără, de 37 de ani, şi nu au fost înregistrate reacţii clasificate ca severe”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă.

 

Articolul precedentGheorghiţă: 45% din centrele de vaccinare anti-COVID au activitate medie şi scăzută
Articolul următorPe ce loc se situează România la nivel european și global privind regimul complet de vaccinare anti-COVID